Conform Antena 3, în autoturism se o aflau o femeie și amantul ei. Șoferița a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat.
La locul accidentului a ajuns, înaintea Poliţiei, soţul înşelat, care l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe bărbat.
O filmare a incidentului a fost postată de pagina de Facebook ZiuaOnlineSb. În clip, o persoană lovește repetat cu un obiect un bărbat întins la pământ. La agresiune mai asistă cineva. Ulterior, apar doi polițiști și, mai târziu, salvatorii.
În urma acestul caz, Poliția Vâlcea a transmis că deschis două dosare penale.
„Din verificările efectuate a rezultat faptul că o femeie de 34 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerului dreapta față, ambii fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Totodată, la locul accidentului a avut loc o altercație între mai multe persoane. A fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată în comunicatul poliției vâlcene.
Foto cu caracter ilustrativ
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!