Bărbatul a povestit că a fost executat silit de trei ori până când asociația de proprietari i-a scos apartamentul la vânzare pentru o datorie la întreținere de 16.000 de lei. Într-un final, apartamentul a fost vândut, iar bărbatul a rămas cu 105.000 de lei, bani care i-au ajuns timp de un an și jumătate pentru a locui cu chirie.

Ulterior, în luna iulie a acestui an, el a rămas fără bani, și fără vreun venit lunar, astfel că a ajuns să doarmă pe o bancă din Piața Amzei din București.

„N-am mai plătit întreținerea. Am strâns 16.000 lei datorie și a trebuit să-mi vândă casa asociația de proprietari. Am fost secretar de primărie cu repartiții între Slobozia și Țăndărei, am fost jurisconsult la Giurgiu, la Direcția de Muncă și Ocrotiri Sociale, jurisconsult la Casa de Pensie a Sectorului 2. Și toate astea nu întrunesc 15 ani, n-am 15 ani vechime minimă prevăzută de lege ca să-mi dea pensie.

Am trecut prin executarea silită de trei ori. Prima oară am reușit, cu ajutorul unei verișoare, să plătesc. A doua oară am vândut, aveam niște pendule în casă. Am făcut iarăși rost de niște bani și m-am obișnuit așa. Cu 2 zile înainte de licitație, mă duceam la executor: Cât trebuie să plătesc, domnule? Zice, ai pe hotărârea judecătorească atâția bani. A treia oară m-am obișnuit așa, n-am mai putut să mă apăr. Apartamentul s-a vândut și am luat 105.000 lei. 105.000 lei mi-au ajuns mie cam un an și jumătate.

Și am un băiat de 35 de ani. Eu nu am la ora asta niciun fel de disponibilitate financiară absolut deloc și evit să mă întâlnesc cu el că trebuie să-i dau și lui ceva. Nu pot să-i dau nimic, nici măcar un covrig”, a povestit bărbatul pentru Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News