O anchetă a fost demarată la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce o tânără recent admisă la Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca a fost refuzată, miercuri, în momentul în care a cerut ajutorul medicilor pentru a salva un bărbat căzut la pământ, în apropierea unității medicale, relatează Mediafax.ro.

Tânăra din Târgu Jiu a scris, într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, că a observat un bărbat căzut la pământ în apropierea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență.

„Miercuri, 15 august 2018, în jur de ora 18.00, ieşisem din casă pentru nişte cumpărături, împreună cu mama. Traversam părculeţul din faţa spitalului de pe Tudor, UPU cum este ştiut, adică Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Gorj. Întins pe jos după gardul viu, cu faţa în sus, un om pe la 50-60 de ani, cu părul alb-gri şi ochii plânşi. Ne-am apropiat de dânsul şi am observat că era desculţ, lovit la genunchi, bărbie, coate. Avea o plasă cu vinete şi roşii, probabil venea din piaţă, geanta pe banca de lângă, ochelarii pe jos, un pantof într-o parte, altul nici nu ştiu. L-am întrebat cum îl cheamă şi mi-a răspuns, aşadar omul era conştient. Însă nu putea vorbi coerent. Avea sânge pe pantaloni şi era foarte roşu la faţă. Nu ştiu dacă avea sau nu vreo coastă ruptă, dar zicea că îl doare foarte tare încât nu se putea ridica singur. Susţinea că a fost bătut şi, plângând, mi-a zis «domnişoară, du-mă acasă, te rog, du-mă acasă». Vă jur că mi s-a rupt sufletul. Se vedea clar că omul nu era bine, aşa că i-am zis mamei să se ducă după ajutoare că stau eu cu omul. A mai venit lângă noi un domn între două vârste, internat peste drum, probabil fusese operat fiindcă se mişca foarte greu. Apoi, alte două femei, mamă şi fiică. Dar tot aşa de bine, alte 10 – 12 persoane au trecut nepăsătoare pe lângă noi”, a scris tânăra de 19 ani, pe Facebook.

Studenta a mers la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului penru a cere ajutor. Spune că a fost refuzată de cele trei asistente, iar un alt angajat al spitatului i-a cerut să plece din unitatea medicală.

„M-am dus direct la parter, la urgenţe şi m-am adresat unui domn, nu am idee ce post ocupă, căruia am încercat să-i explic ce se întampla, iar acesta m-a trimis într-o sală alăturată, unde erau trei doamne, posibil asistente medicale. Le-am spus repede cum stau lucrurile, în ideea de a câştiga timp, dar nici măcar nu s-au ridicat de pe scaune! Stăteau jos, spunându-mi calm, rece şi dezinteresat că nu au ce să facă, că nu au voie să părăsească incinta spitalului şi, dacă vreau să-l ajut, să-l aducem noi la ele. Le-am spus că nu se poate ridica, că nici noi nu-l putem ridica, că nu ştim ce fel de traumatism are, dacă e sau nu voie să fie mişcat fără protecţie şi alte amănunte care să convingă că în joc e viaţa unui om. Fără rezultat! (…) Nu pot descrie tot ce am simţit atunci, de la disperare la furie. Adică, omul era rănit peste drum de spital, iar dânsele nici nu s-au sinchisit să se ridice de pe scaune? (…) După ce au văzut că m-am enervat, mi-au spus să sun la 112 ca să trimită ambulanţa. Am crezut că nu aud bine, pe cuvânt! Am strigat: «Cum să sun la 112 când eu mă aflu deja în spital? Vă auziţi?» Şi, până să realizez ce se-ntâmpla, un angajat din spital era în spatele meu şi mi-a făcut semn să ies din sală. Nu-mi mai amintesc bine fiecare secunda care a urmat, ştiu doar că am ajuns afară şi ca n-am ieşit chiar de bunăvoie. (…) Aşadar, am traversat strada şi m-am întors la om. Mama a sunat la 112. Nu exagerez: cel puţin 5-6 minute au ţinut-o la telefon să o întrebe o mie de lucruri, în loc să ceară adresa şi să vină direct acolo. Apoi au urmat alte 10-15 minute de aşteptare, căci atât i-a luat ambulanţei să vină. (…) Era epileptic şi făcuse o criză, poate fusese şi bătut. Dar acesta a fost un sfârşit bun pentru aşa o situaţie. Dacă ar fi fost altceva şi altfel? Un infarct miocardic, orice mai grav? Cum să nu mişti un deget când auzi aşa ceva? (…) Halal sistem! Şi ne mai întrebăm de ce medicii tineri, entuziaşti, aleg alte ţări ca să-şi facă datoria. Întreb şi eu, dacă legea din România apreciază ca jurământul lui Hipocrate e valabil doar în incinta spitalelor, mobilizarea spontană a cadrelor medicale aflate la serviciu în spitalele de lângă Colectiv, în octombrie 2015, a fost… ilegală? Asistentele care au coborât din spitale şi au acordat primul ajutor răniţilor trebuiau sancţionate? Sau luate drept exemplu pentru devotamentul dezinteresat în sprijinul umanităţii, conform scopului meseriei de medic?”, a mai scris tânăra.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Ramona Oprea, a precizat că se fac verificări în acest caz.

„Se fac verificări. Oricum, personalul UPU nu poate să părăsească incinta”, a precizat Ramona Oprea, pentru sursa citată.

Un caz similar a avut loc în iulie când un pacient a fost lăsat să moară vizavi de spitalul din Rovinari, județul Gorj. Un medic a fost acuzat că a refuzat să traverseze pentru a-i acorda primul ajutor, pe motiv că nu are voie să facă acest lucru.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Cele patru zodii care vor fi protejate de astre până pe 30 noiembrie. Perioadă de aur și surprize uriașe pentru Berbeci și Tauri
FANATIK.RO
Cele patru zodii care vor fi protejate de astre până pe 30 noiembrie. Perioadă de aur și surprize uriașe pentru Berbeci și Tauri
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI