Incidentul a avut loc vineri, 5 noiembrie. Un bărbat de 75 de ani s-a prezentat la centrul de la Colegiul Gheorghe Asachi din municipiul Botoșani, spunând că doreşte să se vaccineze, fără programare.
După ce a semnat actele pe propria răspundere, prin care a declarat că nu a mai fost vaccinat sau că nu are simptome, bărbatul a ajuns la unul dintre registratori, căruia i-a înmânat buletinul.
Când registratorul a scanat buletinul cu tableta STS, în baza de date acesta persoana apărea vaccinată pe 25 octombrie, cu Johnson & Johnson, care se administrează în doză unică. Unul dintre asistenţi a mers la arhiva centrului şi a luat declaraţiile pe propria răspundere, fiind imediat găsită şi foaia bătrânului.
În plus, s-a făcut o verificare în baza de date a Unităţii de Primiri Urgenţe, iar bărbatul figura în izolare la domiciliu, după ce s-a infectat cu COVID pe 26 octombrie.
Ullterior, reprezentanții centrului au anunţat poliţia și ambulanţa. Bărbatul a fost transportat la Urgenţe pentru investigații.
Am fost informaţi de către cei de la centrul de vaccinare. Au luat măsurile care se impun în astfel de situatii şi au respectat protocolul. Tocmai pentru că au respectat toţi paşii a putut fi descoperit acest caz la timp. Centrul de vaccinare a fost închis timp de o oră pentru a se dezinfecta spaţiul, conform procedurilor.
Medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani:
IPJ Botoșani a confirmat că s-a deschis o anchetă pentru zădărnicirea combaterii bolilor transmisibile, în condițiile în care bărbatul a ieșit din izolare pentru a-şi mai face o doză de vaccin.
Foto ilustrativ: Dumitru Angelescu