Anchetatorii spun că, în cursul anului 2019, bărbatul, referent în cadrul Căminului Cultural, ar fi invitat într-o încăpere a unui imobil o minoră de 10 ani și i-ar fi prezentat materiale pornografice cu minori.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul ”și-a introdus mâna în lenjeria intimă o minorei și a pipăit-o în zona organelor genitale”.

”La data de 07.07.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, au efectuat un număr de 3 percheziţii  pe raza orașului Drăgănești-Olt, dintre care  o percheziţie în incinta unei instituţii  culturale, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de un suspect, în vârstă de 62 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală.

În fapt s-a reţinut că la data de 10. 04.2019, în jurul orelor 15.00, în timp ce se afla în incinta unei instituţii culturale, la cursuri de dans, o minoră,  în vârstă de 10 ani, a fost invitată de suspect, referentul unității, în biroul acestuia, ocazie cu care i-a prezentat un film cu minori în ipostaze pornografice.

La data  de 14.04.2019, în jurul orelor 12.45, în timp ce minora se afla in aceeași locație  pentru a viziona un spectacol de teatru, a fost invitată din nou în biroul său de către suspect, pe motivul că dorește să îi facă cadou un ceas de mână, ocazie cu care acesta și-a introdus mâna în lenjeria intimă o minorei și a pipăit-o în zona organelor genitale”, se araătă în comunicatul DIICOT.

Suspectul lucra în aceeași clădire cu soția

Viceprimarul din Drăgăneşti-Olt spune că a auzit pentru prima dată de suspiciunile asupra angajatului primăriei anul trecut, când Cornel Enache, persoana cercetată de procurori şi acuzată de corupere sexuală, ar fi respins acuzaţiile.

Bărbatul, care lucra împreună cu soţia în aceeaşi clădire, soţia fiind bibliotecar, se apropie de pensie. După demararea cercetărilor, acestuia i-a fost schimbat locul de muncă, fiind mutat la cămiunul cultural din satul Comani, scrie Adevărul.

Urmărește-ne pe Google News