Chiar după Crăciun, acesta a fost diagnosticat cu coronavirus, iar din cauza simptomelor severe a fost internat în spital. Medicii i-au descoperit afecțiuni grave, printre care insuficiență cardiacă și BPOC (n.r. – boală pulmonară obstructivă cronică).

Mark Bowen a fost externat pe 19 ianuarie, dar după trei zile a murit. Bărbatul avea 52 de ani.

„Dacă voi deveni un părinte pe jumătate la fel de bun ca el, atunci voi fi tare mândră. Era un uriaș blând, plin de bunătate. Întotdeauna făcea glume și îi plăcea să râdă”, a declarat fiica sa.

„Am rămas doar cu hainele de pe noi”

Incendiul care a distrus casa lui Mark Bowen a fost unul accidental, însă flăcările au provocat pagube majore. Multe bunuri de valoare au fost distruse complet.

„Tata era jos, se uita la fotbal și stătea cu nepoții săi, în timp ce eu eram în baie. Alarma de incendiu s-a declanșat brusc. M-am ridicat din cadă și am văzut flăcări venind de la ușa dormitorului meu. Am încercat să le sting, dar erau prea mari. Am reușit să mă îmbrac, să alerg până la parter și să-i scot pe tata și pe copii din casă. Totul s-a întâmplat foarte repede. Mi s-a părut o viață până au ajuns pompierii, dar a durat doar câteva minute. Am rămas doar cu hainele de pe noi” și-a amintit Samantha.

În timp ce flăcările au mistuit etajul casei, o bună parte din parter a fost deteriorat de apă, pompierii făcând tot ce le-a stat în putință pentru a stinge incendiul.

„Dodds Drive a fost întotdeauna casa familiei noastre. Înainte a fost casa mamei și a tatălui meu, a bunicii și a bunicului meu, străbunicilor și așa mai departe”, a adăugat femeia.

După incendiu, pentru o perioadă, familia a fost nevoită să se mute la niște rude din Anglia. Apoi, Mark Bowen, fiica și nepoții săi au fost găzduiți de femeia cu care bărbatul a fost căsătorit și alături de care mai avea o fată. Ulterior, cei patru au locuit într-un hotel.

În tot acest timp, Consiliul Județean Flintshire a efectuat reparații la casa lor, pe care, din păcate, Mark nu a mai apucat să o revadă.

O familie infectată cu COVID-19

După Crăciun, întreaga familie a fost infectată cu COVID-19. Mark a fost însă singurul care a ajuns în spital, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit.

„Pentru mine a fost o răceală, dar tatăl meu avea astm, iar nivelul său de oxigen era foarte scăzut. Când era conștient, am putut să-i vorbesc la telefon, el fiind în spital. După aproximativ două zile, a fost transferat la ATI”, a mai spus fiica sa.

După alte două zile petrecute la terapie intensivă, Mark Bowen a dat semne de însănătoșire și a fost lăsat să meargă acasă, pe 16 ianuarie, cu un aparat care îl ajuta să respire.

„I-au găsit în spital afecțiuni pe care nici nu știa că le are, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială, BPOC și apnee în somn. Certificatul său de deces arată COVID-19, dar ni s-a spus că un cheag de sânge în picior i-a ajuns la plămâni”, a afirmat fiica sa.

Marți, 2 februarie, va avea loc o înmormântarea lui Mark Bowen. La acest eveniment vor participa doar 30 de persoane, din cauza restricțiilor actuale.

„Vom difuza înmormântarea live pentru oamenii care nu reușesc să îi aducă un omagiu și să își ia rămas bun. Le cerem tuturor să se îmbrace în roșu, pentru că el era un fan al lui Liverpool”, a spus Samantha.

Dornic să ajute familia lui Mark Bowen, consilierul din Flintshire, Bernie Attridge, a organizat o campanie de strângere de fonduri pe platforma GoFundMe. Până acum, bărbatul a reușit să obțină aproape 3.000 de lire sterline.

Foto: Facebook / Mark Bowen

 
 

Urmărește-ne pe Google News