Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Maramureş au ridicat de la domiciliul bărbatului peste 40 kg de carne, ce par a fi de vânat, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanț și ancoră metalică, precum și alte bunuri și un exemplar de interes cinegetic din specia urs, femelă, cu vârsta de aproximativ 4 luni.
Puiul de urs a fost examinat de un medic veterinar, iar ulterior a fost predat reprezentaților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș.
Bărbatul este cercetat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv deţinerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic.