„Pacientul prezenta un test rapid COVID pozitiv, cu intoxicație la Paracetamol. A luat timp de mai multe zile câte două comprimate de paracetamol la patru ore. Starea lui era foarte gravă, cu saturație mică de oxigen în sânge”, a explicat medicul Andreea Stărică, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Bărbatul a fost preluat de medicii de la Urgențe și internat imediat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Botoșani, în stare critică. Starea acestuia a continuat să se agraveze, iar după aproape 24 de ore a intrat în stop cardio-respirator. Medicii nu au mai putut să îi repornească inima, fiind declarat decesul.

Cantitatea maximă admisă pentru organism este de 4.000 de miligrame de Paracetamol în 24 de ore, în timp ce bărbatul luase, timp de mai multe zile, 6.000 de miligrame, ceea ce i-a afectat ficatul, conform Monitorul de Botoșani.

Automedicaţia este total greşită. Dacă există nişte investigaţii minime, o rază, o analiză, de la care să pornească un tratament, evoluţia este mult mai bună

Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani:

Urmărește-ne pe Google News