Bărbatul a fost reclamat prima dată de o tânără pe 23 februarie, care l-a observat în tramvai în timp ce săvârșea acte sexuale explicite în fața femeilor.
„În fapt, la data de 23 februarie 2024, Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată de către o tânără, cu privire la faptul că, în timp ce ar fi călătorit cu tramvaiul, ar fi observat un bărbat care are un comportament nepotrivit, în sensul că se poziționează în fața femeilor, săvârșind acte sexuale explicite”, a transmis Poliția Capitalei.
Poliția a început o anchetă și a încercat să-l găsească pe suspect. El a fost prins în flagrant azi-dimineață, într-o stație de tramvai, în timp ce făcea aceleași gesturi.
„În această dimineață, 29 februarie 2024, în jurul orei 08.00, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii l-au prins în flagrant pe bărbat, în timp ce săvârșea astfel de acte, într-o stație de tramvai, din Sectorul 6”, a precizat Poliția Capitalei.
Bărbatul a fost imobilizat și condus la audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliție pentru Transportul Public sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Simplu • 01.03.2024, 16:54
Ducetil la Socola la *** !!!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.