Incidentul a avut loc pe 6 aprilie, în jurul orei 15.00, când victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani se deplasa la volanul autoturismului proprietate personală pe strada Principală din satul Carvăn. La ieșirea din localitate a oprit mașina pentru a lua la ocazie un bărbat.
În acel moment, șoferul a fost agresat fizic de bărbatul respectiv și de minor, care l-au obligat să coboare din autoturism.
Ulterior, adolescentul s-a urcat la volanul autovehiculului și a părăsit locul faptei, însoțit de cealalată persoană.
La scurt timp, cei doi au abandonat autoturismul pe un câmp, sustrăgând din acesta suma de 9.700 de lei și 7 pachete de țigări.
„Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, anunță IPJ Constanța.
Suspecții vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă.