O fetiță de trei ani a ajuns la spital după ce a găsit un astfel de jeleu și l-a mâncat. DIICOT a dispus trimiterea bărbatului în judecată, acesta fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc şi vătămare corporală din culpă.

În urma anchetei s-a stabilit că, în perioada 29 iunie – 6 iulie, bărbatul a efectuat operaţiuni cu droguri de risc, tot cu respectivele jeleuri.

„Astfel, la data de 29.06.2024 a oferit pentru consum participanţilor la o petrecere organizată într-un imobil din municipiul Constanţa un jeleu ce conţinea Tetrahidrocannabinol (THC). Acesta a fost găsit şi ingerat de către o victimă minoră, în vârstă de 3 ani, care în urma consumului a necesitat îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie”, arată procurorii.

Vindea și canabis, nu doar jeleuri cu THC

Ulterior, în 5 şi 6 iulie, el a deţinut, în vederea punerii în circulaţie, 4 jeleuri care conţineau Tetrahidrocannabinol (THC) şi a oferit spre consum alte două asemenea produse. De asemenea, la percheziţia făcută la imobilul din municipiul Constanţa unde acesta locuia a fost descoperită o cantitate de canabis destinată a fi pusă în circulaţie.

Urmărește-ne pe Google News