În 2017, bărbatul a acuzat dureri în gât și s-a tratat de
faringită, dar durerile nu au trecut și, la un control ORL, a fost
anunțat că are cancer și o tumoră cât o mandarină.

Cancerul era în stadiu avansat, fiindcă omul avea deja metastaze
la ganglionii latero-cervicali stângi. S-a operat în noiembrie
2017, la un spital din București, după care a efectuat 32 de
ședințe de radioterapie, tot în Capitală. După un an însă
pacientul a acuzat din nou dureri și s-a adresat unui specialist din
Cluj, prof. dr. Teofil Lung.

Medicul a stabilit că pacientul avea „recidivă tumorală
ulcerată, ce cuprindea toată limba; tot planșeul cavității
bucale s-a necrozat; tumora a invadat mandibula și în interior și
în exterior, extinzându-se până la mărul lui Adam, iar
posterior, prin lojele amigdaliene – până spre cerul gurii”
.

Medicul clujean susține că ședințele de radioterapie urmate de pacient nu au făcut decât să îi accelereze boala: „Din cauză că s-a făcut radioterapie, toate țesuturile devin avasculare. Tumora crește, e stimulată să crească și invadează țesuturile din jur, se ulcerează, se inflamează și miroase, sângerează, dă dureri faciale și bolnavul nu se mai poate alimenta”, arată bihon.ro.

Operația a fost migăloasă și delicată, motiv pentru care a
durat circa șapte ore (a avut suturi cu circa 200 de fire) și,
potrivit prof. Lung, este prima intervenție chirurgicală complexă,
dar și completă, și în același timp reușită.

Practic, pacientului i s-a scos toată porțiunea de sub limbă, i
s-au extirpat ambele loji amigdaliene, i s-a tăiat parțial din
mandibulă, i-au fost scoși toți ganglionii de pe vasele mari de la
gât (de la marginea mandibulei la claviculă), după care i s-au
reconstruit toate părțile excizate cu lambou din mușchiul pectoral
mare, a explicat profesorul Lung.

Bolnavul a fost monitorizat non-stop postoperator și, la scurt
timp, a fost externat în stare de sănătate mult îmbunătățită,
a explicat medicul care l-a salvat.

Socrul meu nu a fost internat niciodată. 40 de ani a cotizat la fondul de asigurări de sănătate și, când a avut nevoie de investigații în sistemul medical de stat, a fost pus să aștepte câteva luni” a spus, nemulțumit ginerele pacientului, arată sursa citată.


Citește și: La 24 de ani, un maramureșean vrea să candideze la primărie și să schimbe destinul orașului natal: „Rămân în țară orice s-ar întâmpla”. Tânărul candidat promite „în primul rând, apă potabilă și drumuri”


 
 

Urmărește-ne pe Google News