Bărbatul, care lucra la Cabana Gârbova, a pornit pe jos la familie, către judeţul Buzău, luni seară, când era viscol şi o temperatură de – 10 grade.
Când a fost găsit de salvatori, acesta era căzut într-o vale, într-o zonă care nu este traseu turistic şi în care nu există semnal. De altfel, ultima dată, bărbatul a vorbit cu o rudă la telefon căreia i-a spus că se apropie de casă fără să își dea seama, noapte fiind, că s-a rătăcit.
„De marţi seară nu am mai vorbit cu el la telefon. Ne-a spus că vine acasă la Valea Muşcelului. I s-a părut că a ajuns aproape de Buzău, însă a confundat muchiile. La un moment dat şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi i-a spus asta cumnatului nostru, dar apoi s-a întrerupt şi nu am mai putut lua legătura cu el. Lucra ca paznic la cabană, dar nu era de mult timp acolo”, a povestit cumnatul victimei.
Zona în care a fost găsit bărbatul este dificilă şi accidentată, iar zăpada măsorară în unele locuri mai bine de un metru. Salvatorii s-au chinuit mai bine de 4 ore pentru a coborâ trupul neînsufleţit de pe munte.
::placeholdeR–>
Bărbatul avea 49 de ani şi era tatăl a trei copii.
Salvamontiştii montani atrag atenţia că la altitudini mari, muntele este extrem de periculos în această perioadă din cauza zăpezii care în unele locuri măsoară peste un metru înălţime.