Poliția a deschis o anchetă după ce bărbatul a fost împuşcat
accidental fiind atins de un glonţ care a ricoşat.
„În jurul orei 15,10, Poliţia oraşului Bocşa a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în zona cabanei de vânătoare Smida, de pe raza comunei Ramna, un bărbat a fost împuşcat accidental, fiind atins de un glonţ ricoşat.
Echipa de poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Bocşa, care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, a identificat doi bărbaţi, de 48 şi 56 de ani, care ar fi participat la o vânătoare în zona respectivă. Din primele cercetări, rezultă faptul că bărbatul de 56 de ani ar fi executat un foc de armă cu arma de vânătoare, glonţul ricoşând şi lovindu-l în zona maxilarului pe bărbatul de 48 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru, citat de Agerpres.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri
medicale, iar polițiștii au confiscat armele.