Salvamontiștii atrag atenția că bărbatul, care era îmbrăcat cu un palton lung, o pelerină de culoare roșie, dar și un joben, nu era bine echipat pentru o astfel de drumeție, la peste 1.800 de metri altitudine.
„Un turist echipat «foarte bine» intenționa să ajungă la vf. Omu. Spre dezamăgirea lui, a dat peste noi, care, obligați să-i stricăm planurile, l-am oprit din elanul lui și l-am îndrumat către telecabină. Se pare că Sfinxul, de ziua lui, atrage o «paletă foarte largă» de turiști”, au scris cei de la Salvamont Bușteni pe pagina de Facebook.
„Rumburak s-a teleportat greșit”
„Magicianul Rumburak s-o fi teleportat greșit”, „Waze e de vină”, „A greșit portalul”, „Să nu facă zăpada să dispară”, „Dați-i și o mătură, să zboare. Sau, dacă nu, să dea zăpada p-acolo”, „Sirene mai lipsesc prin Bucegi, că-n rest ați avut de toate”, „Așa-i când greșești ieșirea din tunelurile dacice”, „Vrăjitorul din Oz s-a rătăcit”, „Pare o combinație între Ozzy Osbourne și Alice Cooper” au fost doar câteva dintre zecile de comentarii ale postării.
Postarea Salvamont Bușteni apare pe 28 noiembrie, când este sărbătorită „Ziua Sfinxului din Bucegi”. În această zi, cu un sfert de oră înainte de ora 17.00, se spune că razele soarelui formează un efect de lumină interpretat drept o piramidă magică plină de energii pe care le pot simţi doar iniţiaţii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro