A fost internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara.
„Pacientul s-a prezentat având simptome ușoare, dar persistente: febră, fotofobie, afazie, vedere dublă. A primit indicație de tratament simptomatic, antitermic, de echilibrare hidroelectrolitică, si vitaminoterapie. Starea lui de sănătate este acum stabilă”, spune dr. Anca Elena Ianițcaia, medic specialist Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Pacientul va mai rămâne în spital câteva zile sub supraveghere, iar deocamdată nu se pune problema unei agravări a stării lui de sănătate.
Spitalul Victor Babeș a informat Direcția de Sănătate Publică.
Infecția cu virusul West Nile este transmisă prin înțepătură de țânțar și determină la persoanele adulte o neuroinfecție care însă, în majoritatea cazurilor, nu este gravă.
Ocazional poate duce la apariția unei meningite aseptică sau encefalită severă, în special în rândul vârstnicilor.