Tânărul înjunghiat în scara blocului a intrat într-un apartament, căutând ajutorul. Proprietarul a sunat la numărul de urgență, iar ambulanța chemată de urgență la fața locului a transportat pacientul cu multiple plăgi înjunghiate și în șoc hemoragic la spitalul din Huși. Din păcate, bărbatul nu a putut fi salvat. 

Două persoane bănuite de participarea la săvârșirea infracțiunii sesizate, bărbați de 30, respectiv 31 de ani, din Huși, se află în custodia polițiștilor, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. 

Foto: Monitorul de Vaslui

 
 

Urmărește-ne pe Google News