O persoană a sunat în noaptea de Crăciun la 112, spunând că un bărbat ar fi murit într-o stație de autobuz din Baia Mare.

La fața locului au intervenit mai multe echipaj de Poliție și Ambulanță. Medicii au constatat decesul bărbatului.

„La data de 26 decembrie, la ora 3.03, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin 112 că pe strada Victoriei se afla un bărbat decedat. Personalul medical deplasat la faţa locului a constatat faptul că persoana era decedată. Verificările poliţiştilor au dus la identificarea acesteia – bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în Săcălăşeni”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Potrivit baiamare24.ro, anchetatorii au luat legătura cu angajații Serviciului de Medicină Legală în jurul orei 4 pentru a transporta trupul bărbatului la Morga Spitalului Județean Baia Mare, dar aceștia au venit după trei ore și jumătate invocând faptul că sunt în afara programului

În tot acest timp, bărbatul mort a fost acoperit cu o pătură și păzit de un echipaj al Poliției din Baia Mare.

Programul, scuză oficială

Contactată de către Adevărul, șefa morgii din Baia Mare, Nicoleta Pintican, a invocat tot programul de lucru.

Incidentul petrecut în noaptea de 25/26 decembrie 2019 a fost unul regretabil, influenţat şi de contextul zilelor libere şi a sărbătorilor. În acest moment, programul de lucru al autopsierilor angajaţi ai Serviciului Judeţean de Medicină Legală este, potrivit legii, de luni până vineri, timp de 6 ore, în intervalul orar 8:00 – 14:00 sau 7:00-13:00. În afara acestui program, autopsierii Serviciului Judeţean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, se ocupă de aducerea cadavrelor din Baia Mare şi împrejurimi, la solicitarea poliţiei, până la ora 20:00 (orele lucrate peste programul menţionat anterior se compensează prin ore libere). Vom face tot ceea ce ne stă în putinţă ca, pe viitor, această situaţie să nu se mai petreacă.

Nicoleta Pintican, șefa Serviciului de Medicină Legală:

Nu cu multă vreme în urmă, trupul unui bărbat din Borșa a fost adus la morga din Baia Mare cu mașina de către familie deoarece legiștii au spus că nu se deplasează în județ.

Foto: baiamare24.ro

Urmărește-ne pe Google News