Când Matt Goodman avea doar 15 ani, tatăl său a murit de cancer, relatează Boston 25 News. Înainte de a deceda, tatăl lui Matt i-a lăsat surorii sale mai mari o bancnotă de 10 dolari, bani pe care i-a spus să-i dea fratelui său când împlinește 21 de ani pentru a-și cumpăra prima bere.
Fiul a folosit cei 10 dolari pentru a cumpăra o halbă din berea preferată a tatălui său.
„Știu că cel mai greu lucru pentru tatăl meu a fost momentele pe care avea să le rateze”, a declarat Casey Goodman, sora lui Matt, pentru presa locală. „Cei care l-au cunoscut pe tatăl meu știu că era un tip de viață, iar fratele meu mai mic reprezenta universului lui”.
Mama și sora lui Matt au păstrat bancnota de 10 dolari timp de șase ani, până când Matt a împlinit 21 de ani, iar băiatul a fost folosit banii exact pentru ce a fost lăsați de tatăl lui.
Matt a postat pe Twitter fotografii cu bancnota de 10 dolari și berea pe care a cumpărat-o cu ea (o Bud Light, preferata tatălui său), scriind: „Cu aproape 6 ani în urmă, înainte ca tatăl meu să moară, i-a dat surorii mele această bancnotă de 10 dolari pe care mi-a dat-o când am împlinit 21 de ani, ca să-mi poată cumpăra prima mea bere. Noroc pentru tine”.
De când l-a postat, tweet-ul lui Matt a devenit viral și a fost apreciat de peste 500.000 de ori.
După această postare, compania Budweiser i-a trimis băiatului mai multe baxuri de bere. Alți oameni s-au oferit să-i trimită bani pentru a-i cumpăra bere, dar băiatul le-a cerut ca donațiile să fie trimise Institutului de Cancer Dana-Farber/Harvard.