Bărbatul a fost operat în 2015 de cancer la plămâni, fiindu-i extirpat întregul plămân stâng de către medicul Ioan Cordoș. Doar că, potrivit analizelor ulterioare, bărbatul nu suferea de fapt de cancer, ci de tuberculoză (TBC), o boală care se tratează.

Bărbatul a rămas cu infirmitate pe viață și, timp de 9 ani, a luptat în instanță pentru dreptate. În final, instanța a decis, în noiembrie 2023, că spitalul este vinovat și trebuie să plătească daune morale în valoare de 150.000 de euro. 

„Nediagnosticarea corectă a condiției sale medicale și stabilirea și efectuarea unei intervenții chirurgicale profund greșite au avut drept consecință infirmitatea fizică permanentă rezultată în urma extirpării unui plămân perfect funcțional, care putea și trebuia să fie tratat de adevărata problemă medicală pe care o prezenta”, se arată în decizia instanței.

Numai că Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta spune că nu are bani.

„Noi recunoaștem și cu siguranță am dori să punem cât mai repede în plată această decizie a instanței, problema este că într-adevăr nu sunt fonduri. Am făcut o adresă către minister, în speranța că vom găsi o soluție, și am informat familia”, a transmis Beatrice Mahler, managerul spitalului.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Spitalul vrea eșalonarea plății

Aceasta a propus eșalonarea plății pe cinci ani, apoi a venit cu o propunere de eșalonare pe trei ani, din cauză că „suma este foarte mare pentru câți bani are Institutul”.

„Dacă îi dăm domnului banii într-o lună, noi în luna aceea nu mai cumpărăm nici medicamente, nici materiale sanitare. Asta este o situație care ar pune într-o gravă dificultate nu doar personalul medical, ci 10.000 de oameni care ajung lunar în Institutul Marius Nasta”, a justificat Beatrice Mahler.

Avocata bărbatului a spus pentru HotNews.ro că a demarat procedura de executare silită, pentru că „e prea mult ca o persoană cu handicap, un caz social, să aștepte încă cinci ani”.

„Acum sunt pensionar pe caz de boală și nici nu sper să mai intru în posesia banilor, căci am și eu o vârstă, fac 69 de ani anul acesta și nu am un plămân, care mi-a fost scos”, a concluzionat bărbatul.

FOTO: Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta (Facebook)

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Teceneu   •   23.05.2024, 16:17

O rusine de proces. Statul sa ii plateasca cat mai repede toata suma derizorie.

1Gin   •   23.05.2024, 15:33

Să-i dea banii medicul care a greșit, de ce spitalul?

K476   •   23.05.2024, 15:18

Lafel si pentru pensionarii care mor inainte de a beneficia de pensie. Cotizeaza toata viata ca in final statul sa se bucure ca a scapat de cheluiala, fara a intoarce ceva mostenitorilor. Jumatate din suma cotizata, ar trebui intoarsa familiei, fara taxe.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI