„Individul deghizat în măicuță a fost depistat în zona Bisericii Sfântul Nicolae, din municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în vârstă de 30 de ani, și domiciliază în județul Bacău“, a transmis Poliția Locală, într-un mesaj titrat „Celebra «măicuță» a ajuns și în Bacău!”.

,,Măicuța” a fost sancționată contravențional cu suma de 500 de lei.

Falsa măicuță a fost prinsă „în acțiune” și de poliţiştii locali din Râmnicu Sărat, pe 26 noiembrie 2021.

Politiştii locali l-au prins pe tânăr exact când acesta se pregătea să părăsească municipiul. „Chiar şi Dumnezeu a spus: cere şi ţi se va da”, le-a spus bărbatul din Bacău poliţiştilor, potrivit Adevărul

În ceea ce priveşte hainele monahale pe care le purta, bărbatul susţinea atunci că nu erau veşminte bisericeşti, ci haine simple, cumpărate de la second-hand.

Urmărește-ne pe Google News