Vinerea trecută, bărbatul a fost reţinut cu forţa de trei controlori RATB. Bărbatul prins fără bilet a fost amendat de controlori, iar acesta a vrut să achite amenda de 50 de lei. Le-a dat o bancnotă de 100 de lei controlorilor, unul dintre controlori i-a eliberat cardul de suprataxă, un al doilea controlor i-a dat restul 50 de lei, iar ulterior, i-a dat restul şi cel care îi tăiase chitanţa de suprataxă.
Bărbatul şi-a primit cardul de suprataxă şi cei 100 de lei a vrut să plece, doar că angajaţii RATB şi-au dat seama de greşeală şi l-au reţinut cu forţa. Incidentul a atras atenția călătorilor care au făcut fotografii și au filmat momentul.
Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB, a anunțat că a fost demarată o anchetă.
„RATB a deschis o anchetă internă. Precizez că nu toleram un astfel de comportament din partea angajaților noștri și vom trata acest caz cu maximă exigență”, a anunțat Constantin Tobescu, citat de dcnews.ro
Dacă tânărul va depune plângere împotriva controlorilor, aceştia riscă să li se întocmească dosar penal pentru lipsire de libertate.