O bătaie violentă care s-a soldat cu moartea unui om a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, într-un garaj de pe strada Mărășești din Suceava. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, cunoscut ca fiind om al străzii, a fost ucis în bătaie.
Primele cercetări efectuate de polițiști au arătat că un bărbat de 50 de ani și unul de 32 de ani au consumat alcool în garaj, iar la un moment dat a mai venit un bărbat de 39 de ani care a cerut și el alcool, însă cei doi au refuzat să-i dea, astfel că acesta a început să îi bată, scrie suceavanews.ro. Bărbatul de 50 de ani a fost lovit atât de puternic încât nu s-a mai putut ridica de la pământ.
O ambulanță a fost chemată la locul respectiv, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Atacatorul a fugit de la locul incidentului, dar a fost prins de polițiști, fiiind reținut.
Citește și: Drama bolnavilor de cancer din Constanţa şi Tulcea. Pentru a mai spera la câteva zile de viaţă, sunt nevoiţi să facă naveta până la Bucureşti