O familie din comuna Heleşteni, județul Iași, este în doliu din cauza consumului de ciuperci necomestibile. Trei membri ai familiei au ajuns la spital după ce luni seara au mâncat ciupercile culese în timpul zilei, în pădure.

În ciuda eforturilor medicilor, un bărbat în vârstă de 67 de ani şi-a pierdut viaţa. Ceilalţi doi pacienţi, soţia defunctului şi fratele acestuia, sunt internaţi în stare stabilă la Spitalul Municipal Paşcani.

„Soţia şi fratele bărbatului decedat au rămas la Spitalul Paşcani, cu o intoxicaţie mai uşoară. Bărbatul care în cele din urmă a decedat în UPU a fost transferat la Spitalul «Sfântul Spiridon» cu un echipaj SAJ cu medic întrucât prezenta o intoxicaţie severă. Pacientul a ajuns în UPU în stare foarte gravă, cu simptome specifice unei intoxicaţii cu ciuperci: halucinaţii, vărsături, transpiraţie abundentă, probleme gastro. În timpul evaluării a suferit un stop cardio-respirator şi din păcate nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare“, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar medicina de urgenţe.


Citește și: VIDEO&FOTO REPORTAJ| Gardul unei grădinițe din Ploiești care atrage toate privirile: ”Nu ai nevoie de bani mulți să faci ceva frumos”


 

Urmărește-ne pe Google News