În final, bărbatul a reușit să se dea jos singur și le-a declarat polițiștilor că s-a urcat pe transformator să facă selfie. A fost preluat de o ambulanță și dus la spital cu arsuri.

„La locul solicitării a fost direcționată o ambulanță SAJ tip B1 care a indentificat un pacient de sex masculin, în vârstă de 43 ani, din orașul Odobești, conștient ce prezenta arsura gradul l hemitorace stâng. După ce i-au fost acordate îngrijiri medicale la locul solicitării, pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani”, a transmis SAJ Vrancea.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili motivul pentru care bărbatul s-a urcat pe stâlpul de înaltă tensiune.

Foto cu caracter ilustrativ

Urmărește-ne pe Google News