Un bărbat urmărit de autorităţile germane după ce a atacat, în iunie, cu un cuţit, un român care-l cazase în oraşul Duisburg, a fost prins în Brăila, iar Curtea de Apel Galaţi a emis pe numele său un mandat de arestare, potrivit mediafax. Potrivit unui comunicat transmis de Poliţie, tânărul în vârstă de 28 de ani, cetăţean român, se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor.
În urma unei operaţiuni European Network of Fugitive Active Search Teams – Reţeaua Europeană a Unităţilor de Căutare Activă a Urmăriţilor, declanşată de poliţiştii Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în cooperare cu echipa FAST Germania, bărbatul a fost depistat în judeţul Brăila.
În cursul lunii iunie a acestui an, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul ar fi agresat cu pumnii şi picioarele un alt cetăţean român care i-a oferit cazare în oraşul german Duisburg. De asemenea, bărbatul de 28 de ani i-ar fi aplicat victimei numeroase lovituri cu un cuţit în zona spatelui, braţelor şi la nivelul gambelor. Pe numele bărbatului, Curtea de Apel Galaţi a emis mandat de arestare, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în vederea predării către autorităţile judiciare germane.
Citeste si:
Un bărbat a fost arestat după ce a strigat „Allah Akbar” pe o plajă din Franța
Bărbatul infectat cu HIV și plătit să facă sex cu adolescente a fost arestat