13 comentariiPână în 2023, doar o lună era dedicată celuilalt părinte, perioadă care fusese denumită popular „luna tatălui”. Începând cu acest an sunt prevăzute două luni pe care trebuie să și le ia celălalt partener, altfel se pierd. Adică, din doi ani, unui partener îi revin obligatoriu minimum două luni. Dacă într-un cuplu, de pildă, doar mama vrea să stea un concediu, aceasta primește indemnizația un an și 10 luni. Ultimele două luni se pierd dacă nu intră în concediu și tatăl.
Încurajați de lege, dar și din convingere, tot mai mulți tați aleg să stea acasă cu bebelușii. De 14 ori mai mult decât în 2005, la trei ani de la intrarea în vigoare a „lunii bărbatului”, când doar în jur de un procent dintre tați profitau de acest drept.
Atunci doar în jur de 1.500 de bărbați din toată țara aleseseră să stea și ei acasă cu copilul, dintr-un total de peste 125.000, scrie publicația Wall-Street. Majoritatea, peste 60%, alegeau luna a 24-a. Aproape un deceniu mai târziu, procentul taților care aleg să-și ia concediu a sărit de la 1 la 14% la nivel național. Peste 36.000 de bărbați, în valoare absolută, anul trecut, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) cerute de Libertatea.
O treime – peste 12.000 – au ales să-și ia perioada maximă de concediu și alți 8.500 – între un an și doi.
Există județe, precum Călărași, Giurgiu, Teleorman și Suceava, unde procentul bărbaților care au rămas acasă cu copilul în 2022 s-a ridicat la 20%.
În prezent, indemnizația de creștere a copilului pornește de la 1.495 de lei și poate ajunge până la 8.500 de lei, acesta fiind plafonul maxim pe care îl acordă statul.
Bugetul de stat acoperă 85% din veniturile părinților. Ca să fie eligibili pentru indemnizație, unul dintre părinți trebuie să fi realizat venituri impozitabile în 12 luni din ultimii doi ani de până la nașterea copilului.
România discriminării de gen
În același timp, România se luptă cu o discriminare de gen cu rădăcini adânci în societate. Potrivit Barometrului de gen realizat în 2022:
- 86% dintre bărbați și 76% dintre femei sunt de acord că femeile au nevoie de protecția unui bărbat;
- 66% dintre bărbați și 57% dintre femei sunt de acord că bărbatul este capul familiei;
- 45% dintre bărbați și 38% dintre femei sunt de acord că femeile ar trebui să-și asculte partenerul.
De asemenea, Poliția Română a intervenit anul trecut la peste 80.000 de cazuri de violență domestică și a emis aproape 12.000 de ordine de protecție provizorii.
Într-o societate încă patriarhală, egalizarea rolurilor de gen, acasă și la muncă, este o luptă care poate câștiga teren mai ales prin politici publice, crede Radu Cănănău-Voiță, un tată de 33 de ani din București care din noiembrie anul trecut este în concediu de creștere a copilului.
„Mi-e mult mai ușor să apreciez efortul pe care femeile îl depun pe toate planurile”
„Dacă nu treci ca bărbat prin chestia asta, nu ai cum să dai mai mult credit femeilor că rezistă la asta”, crede Radu, care lucrează în domeniul IT la o multinațională, dar care de nouă luni e tată cu normă întreagă. Ne-am întâlnit în Parcul Carol, la doi pași de casa sa, unde vine adesea cu fetița lui să se plimbe și „să dea boabe la rățuște”.
Nouă luni în care limitele i-au fost întinse la maximum, în care a plâns de stres și neputință, dar a și râs din toată inima, a învățat că sintagma „fata tatii” nu e deloc o glumă, ci ți se aglutinează treptat nevoia de a proteja o ființă care depinde cu totul de tine. La fel cum a simțit pe pielea lui ce înseamnă să se instaleze depresia și să simți că n-ai energie „să te dai jos din pat”.
La pas pe aleile parcului, Radu povestește cum decizia de a împărți egal concediul de creștere a copilului a fost sudată de la început de decizia de a avea un copil. Pur și simplu, în relația lor, a doi tineri care s-au cunoscut din timpul facultății, azi cu joburi bune în multinaționale și concepții moderne despre viață, cu internetul și cărțile de creștere a copilului la degetul mic, nu putea fi altfel. „În momentul în care ne-am hotărât că vrem un copil și că joburile ne permit să fim mai aproape de casă, am zis să ne ajutăm. Acum, dacă iei în calcul și sarcina și nașterea, nu e chiar fifty-fifty. E clar că a dus ea mai mult greul”, spune tânărul tată.
Chiar dacă în primul an soția sa a stat cu fetița acasă, el a făcut tot posibilul ca ea să nu aibă altă grijă legată de gospodărie. „Acum, trecând prin toată experiența asta, mi-e mult mai ușor să apreciez efortul pe care femeile îl depun pe toate planurile și cât de ușor este să intri într-o depresie și să simți că nu mai poți și îți iei câmpii. Asta se poate întâmpla și la tați, mai ales dacă stau mai mult cu ei când sunt mici, că la un moment dat te simți foarte neputincios, că aia nu merge, aia nu merge și nu mai știi ce să faci și pare că tot ce faci eșuează și e stresant”.
„Un joc de răbdare”
Au ales ca în primul an să stea mama și al doilea să fie al său. „Nu aș fi făcut asta în primele luni ale copilului, exclus. E destul de important în primul an să stea cu mama. Plus că dacă nu lucrezi de acasă, e foarte greu, mai ales dacă poți să alăptezi natural. Fetița noastră e destul de energică și au fost multe nopți în care a dormit greu, foarte agitată, trebuia alăptată din oră în oră ca să se liniștească, diverse colici și provocări dintr-astea și sincer nu cred că aș fi rezistat. Nu aș fi avut răbdarea necesară. Pentru mamă e altfel, mai secretă și oxitocină, e instinctul…”.
Răscolitul prin sertare
Radu a simțit cum în timp crește în el un sentiment nou. „Când am văzut-o prima oară că plânge la un vaccin, s-a rupt ceva în mine. E mult mai puternic la mamă instinctul. La mine cred că abia acum se dezvoltă, pentru că stau foarte mult cu ea și se vede clar că mă preferă mai mult, că e mai atașată”, povestește Radu.
Dar și perioada de la un an în sus vine cu multe provocări, fiindcă fetița începe să exploreze. „Poate să apuce chestii, acuma merge, dacă nu-i convine ceva, imediat urlă și trebuie s-o liniștești. E un joc de răbdare foarte interesant”.
Au avut discuții intense dacă să pună protecții la sertare, fiindcă cea mică deja începuse să exploreze prin casă. Au decis să n-o facă, ba mai mult, să îi lase câteva sertare la care să-și facă de cap. „O lăsăm să le deschidă, să umble și să scoată ce vrea de acolo”.
Experiența de tată full time i-a răscolit și lui tot felul de sertare emoționale. A avut momente și el în care simțea că nu mai poate, în care a clacat efectiv. „Au fost niște seri în care nu voia să adoarmă, era foarte obosită, eu nici atât nu mai voiam și m-a văzut că mi-a venit să plâng și a început și ea să plângă. Pur și simplu că m-a văzut pe mine, nu i-am spus nimic. Atunci îți dai seama că trebuie să te liniștești, să o iei în brațe. Nu trebuie să te ascunzi de copil, asta e o altă chestie nasoală, dar trebuie să reușești să te conectezi cu ea, totul e emoție acolo, nu e neapărat rațional”, spune bărbatul.
„Copilului nu-i pasă că tu ai vreo traumă din copilărie”
Radu povestește că experiența de a sta singur cu copilul i-a trezit frici și anxietăți de care nici nu știa. „Ești acolo, copilului nu-i pasă că tu ai vreo traumă din copilărie sau n-ai răbdare, are nevoie de tine. A fost un bun exercițiu pentru a mai câștiga niște răbdare. În continuare nu pot să petrec o zi întreagă cu ea dacă nu facem ceva, să mergem afară la joacă, mai mergem la cumpărături…”
Apoi, l-a ajutat faptul că soția lui s-a documentat foarte mult despre creșterea copilului și împreună au putut stopa unele prejudecăți pe care le-a întâlnit chiar la apropiați: „A trebuit să le-o tai direct părinților când ne-au zis că să avem grijă că ne face copilul, că ne manipulează și că o să fie răsfățat. Iarăși, credit soției, care a citit și a spus că e greșit. Pot să facă lucrurile astea dacă tu nu ești OK și dacă stă într-un mediu stresant. Dacă tu nu-i dai dragoste și nu-i arăți că ești acolo pentru nevoi, e clar că va încerca să găsească modalități ca să-ți atragă atenția”.
Luptă cu anxietatea prin yoga, meditație și cărți de parenting
În ultimele două luni simte însă că relația lui cu fetița s-a îmbunătățit, de când ea a crescut și poate și să verbalizeze ce-și dorește. Apoi, și Radu a început să exploreze mai mult ce simte cu ajutorul unui specialist.
„Am apelat la un psihoterapeut cu care am discutat despre anxietatea pe care o simțeam în general și când eram cu ea. În urma unor teste a reiesit că am trecut printr-un episod de depresie și că încă resimțeam efectele. Am lucrat cu el pe zona de a capta gândurile negative, a le nota, analiza și a schimba percepția asupra lor”, a povestit tatăl.
A început și să-și organizeze mai bine programul, inclusiv ținând liste pe telefon cu cea vrea să facă prin casă, dar să facă și 15 minute de yoga dimineața și să mediteze.
„M-am simțit mai vioi și mai puțin anxios după nopțile mai grele de somn întrerupt. Meditația și yoga m-au ajutat foarte mult să fiu mai prezent, mai conștient de mine și de corpul meu. Am realizat că eram foarte deconectat de mine și asta contribuia la anxietate”, povestește Radu.
Apoi, l-a ajutat și cartea „Fără țipete”, de Hal Runkel, care arată și din perspectiva unui bărbat relaționarea cu copiii. „Practic, îți spune că în creșterea unui copil uită-te la tine înainte de a da vina pe copil pentru ce face rău sau nu face cum vrei tu. În plus, a pus accentul foarte bine pe întrebarea: «De ce trebuie să facă copilul cum îi spun eu?». În ideea că venim cu multe idei preconcepute despre parenting din copilărie, când părinții noștri au avut un anumit stil – dobândit la fel, din copilăria lor – sau le-au lipsit multe resurse pentru a fi «perfecți»”.
Alți tați „au zis că am mare curaj să fac chestia asta”
Altfel, oamenii din jurul lui nu reacționează ciudat când le zice că jobul lui pentru un an este să stea cu copilul, are prieteni și colegi destul de deschiși. „Singurele reacții pe care le-am avut au fost de la alți tați care au copii mai mari, care n-au stat în concediu, dar știu cât de greu e și care au zis că am mare curaj să fac chestia asta, să stau un an de zile, când e mică. Tradițional, ăsta e statul nostru, asta e cultura, una în care femeile cresc copiii. Tradițional la noi femeia crește copiii și stă acasă. Cumva înțeleg din perspectiva faptului că au mai multă răbdare și muncile grele poate trebuiau făcute de bărbați, dar acum s-a schimbat asta, mai ales în București. Acum nu mai lucrăm fizic, ci cu mintea. Poate se schimbă ceva, nu știu”, spune bărbatul.
„E un copil, trebuie să te duci cu el la toaletă, chit că ești bărbat și bebe e fată. Mergem prin multe locuri împreună și mă uit la locul de joacă că sunt printre singurii tați, mai puțin în vacanțe, atunci sunt mai mulți”. Radu Cănănău-Voiță:
Radu a fost parte din generația „cu cheia de gât”. A copilărit în Bucureștiul anilor 90, iar părinții lui lucrau foarte mult. „Țin minte că a fost acolo, doar că într-adevăr muncea foarte mult, a fost plecat prin delegații, asta până prin anii 2000. Mama a fost într-adevăr mai aproape de noi, dar era și el acolo. Am povești auzite în care tatăl nu era prezent deloc, doar mergea la muncă și își vedea de treabă”.
Lucrurile se schimbă. În București, anul trecut, 9% dintre părinții care și-au luat indemnizația de creștere a copilului au fost tații. Adică puțin peste 3.300 de bărbați, în timp ce aproape 32.000 de mame au ales să stea ele cu copilul, potrivit datelor ANPIS.
Și oricâte greutăți de om mare duce, la sfârșitul zilei, când fetița adoarme liniștită, are sentimentul victoriei. „Mă simt mult mai apropiat de ea emoțional, nu doar fizic, și o abordez cu mult mai multă încredere și dragoste. Parcă și ea se simte mai liniștită și chiar mă preferă pe mine la somn sau în situații unde nu e sigură, parcă îmi transmite că se simte în siguranță cu mine, în brațele mele”.
În zilele următoare veți citi povestea lui Radu Caragea, artist în trupa Omul cu Șobolani și activist la Funky Citizens, care și-a luat el tot concediul de creștere a copilului.