Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat  că, miercuri, au fost reținuți în acest caz Ștefan Virgil Iliescu, Darie Leone Roșoiu şi Ionuț Vîlceanu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, transfer neautorizat de date informatice în formă continuată şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Clienți ruși, firmă din Cipru

În cauză, notează procurorii, există suspiciunea că, în acest an,  cei trei, ajutați de Alexandru Savu şi alte persoane, au compromis şi comercializat abuziv clientela aparţinând unei societăţii de brokeraj cu sediul în Cipru, urmare activităţii infracţionale membrii grupării intenţionând să obţină foloase financiare importante, în mod fraudulos, produsul infracţional-ţintă ridicându-se la 80.000 de euro.

Mai precis, arată DIICOT, gruparea a avut ca obiectiv principal sustragerea prin transferarea neautorizată, din platforma informatică de tip „CRM” de gestionare a bazei de date, a datelor informatice constând în datele confidenţiale de contact ale clienţilor legitimi ai companiei (nume, prenume, numere de telefon, adrese de coresponenţă electronică – e-mail, adrese de corespondenţă poştală, adrese de rezidenţă), acţiuni urmate de luarea măsurilor organizatorice în vederea căutării pe piaţa de profil, găsirii şi în final comercializării bazelor de date către alţi clienţi interesaţi ce activează sau care au legături cu piaţa de capital.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Din punctul de vedere al activităţilor infracţionale efectiv desfăşurate şi consumate, al structurii şi duratei grupării, precum şi a componenţei şi rolurilor membrilor acestuia în cadrul planului infracţional reiese că activităţile specifice s-au desfăşurat pe două segmente infracţionale.

Prima etapă a avut ca obiectiv compromiterea bazei de date a societăţii de brokeraj, rolul determinant în această fază avându-l chiar angajatul din conducerea firmei, respectiv Virgil Ștefan Iliescu, care a profitat de calitatea sa în cadrul firmei şi de dreptul de a avea astfel acces la toate bazele de date referitoare la clienţi, putând astfel cu uşurinţă să intre în posesia acestora în mod fraudulos.

Baza de date gestionată de societate era compusă din clienţi străini, majoritatea ruşi, cu potențial financiar de investiţie pe piaţa de capital, din acest motiv gruparea fiind conştientă de valoarea acelor date informatice și având intenția de a aborda persoane interesate de exploatarea acestora şi urmărind să obțină în schimb un preţ pe măsură, aproximativ 80.000 de euro pentru un număr de peste 9000 de contacte.


Citește și: Lovitura primită de Boureanu. Anunțul procurorilor. Este acuzată și iubita lui!

Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale
Recomandări
Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale


„Negustorii” și clientul suspicios

Cea de-a doua etapă infracțională, arată procurorii DIICOT, era destinată comercializării abuzive a datelor informatice compromise și presupunea activităţi de căutare pe piaţa de profil a unor eventuali cumpărători interesaţi în achiziţionarea acestora, purtarea negocierilor necesare şi în final vânzarea acestora la un preţ cât mai mare.

De această etapă răspundeau Vîlceanu, Roşoiu şi Savu, care s-au implicat în păstrarea datelor în condiţii de siguranţă, contactarea eventualilor cumpărători, folosirea altor apelative decât numele reale, purtarea negocierilor care se impuneau în vederea stabilirii preţului, stabilirea întâlnirilor cu potenţialii clienţi şi în final vânzarea acestora.

Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2017, Iliescu, în calitate de director (service provider) al societăţii de brokeraj cu sediul în Cipru, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în mod neautorizat, respectiv prin nerespectarea şi încălcarea atribuţiilor specifice şi normale de serviciu şi inclusiv a clauzei contractuale de confidenţialitate, fără o justificare licită, a procedat la copierea şi transferarea succesivă pe adresele personale de e-mail a întregii baze de date cu caracter confidenţial din platforma informatică de tip „Crm”.

Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”

Demersul său, spun procurorii, a fost sprijinit de conivența şi înţelegerea prealabilă cu ceilalţi membrii ai grupării de facilitare a comercializării bazelor de date astfel sustrase, în scopul obţinerii şi împărţirii folosului infracţional, respectiv a preţului obţinut în urma vânzării, către terţe persoane interesate a datelor informatice.

După intrarea în posesia bazelor de date confidenţiale şi care nu erau destinate publicităţii, informaţii pe care Ştefan Virgil Iliescu le cunoştea datorită atribuţiilor sale de serviciu, acesta le-a transmis şi divulgat, fără drept, celorlalţi membrii ai grupării, care răspundeau de partea de vânzare, prin aceste acţiuni succesive de tip mijloc-scop, afectând interesele legitime şi activitatea specifică a firmei cipriote de tranzacţionare financiară pe piaţa de capital.

În acest sens a rezultat că, la începutul lunii iulie 2017, aceştia au luat legătura cu un potenţial client, divulgând o parte din date şi oferindu-i astfel spre testare, din baza de date deţinută, 50 de contacte, fără însă ca tranzacţia de vânzare-cumpărare să se finalizeze.

Acest client a realizat că respectivele date informatice aparţin companiei cipriote şi a adus la cunoştinţă această intenţie de comercializare unuia dintre asociaţii firmei respective. Acesta din urmă, cu intenţia de a recupera baza de date sustrasă, în prima parte a lunii iulie 2017, a continuat să corespondeze cu vânzătorul, purtând în perioada 3-11 iulie mai multe conversaţii pe o reţea de socializare, negocieri de preţ, stabilind diverse modalităţi de testare şi tranşe de plată a datelor informatice şi în final chiar o întâlnire în Iaşi, în 11 iulie.

Cu ocazia discuţiilor din 5 iulie, reprezentantul firmei a putut obţine spre testare de la interlocutor şi alte date confidenţiale de contact aparţinând  unora dintre clienţii companiei, date ce au fost şi de această dată divulgate fără drept.

Nume conspirat, „Andrei”

Pentru a-şi păstra anonimatul, reprezentantul companiei de brokera, din Cipru,  deţinătoarea de drept a bazei de date, a apelat la o persoană de încredere să poarte negocierile de cumpărare și recuperare a bazei de date de la persoanele implicate în sustragerea datelor informatice confidenţiale, din declaraţia acestuia, persoana care o contacta şi cu care ţinea legătura în mod obişnuit  în scopul vânzării datelor informatice fiind identificată ca fiind Ionuț Vîlceanu, care a lăsat impresia că se numeşte „Andrei”.

Astfel, în 11 iulie, persoana de încredere s-a întâlnit iniţial în Iaşi cu persoana care deţinea efectiv bazele de date, stocate într-un sistem informatic şi care răspundea astfel de integritatea şi siguranţa respectivelor date informatice.

Această persoană a fost identificată ca fiind Alexandru Savu, zis Alex, care cu aceea ocazie, fiind coordonat de Vîlceanu şi Roşoiu,  i-a arătat şi divulgat persoanei de încredere o mare parte din baza de date oferită spre vânzare.

După foarte scurt timp, în  urma discuţiilor telefonice purtate de Savu, la întâlnirea cu presupusul client s-au prezentat ceilalţi membrii ai grupării, respectiv Vîlceanu şi Roşoiu, persoane care purtau efectiv negocierile şi stabileau toate coordonatele tranzacţiilor, întâlnirea luând sfârşit cu stabilirea unei noi întrevederi, de această dată în Bucureşti.

Întâlnirea și flagrantul

Procurorii spun că au urmat mai multe conversaţii telefonice cu persoanele implicate, ce au avut loc inclusiv pe 13 iulie, ziua în care era stabilită o nouă întâlnire pentru perfectarea vânzării-cumpărării datelor informatice.

Întâlnirea a fost contramandată pentru a doua zi, iar cu persoana de încredere s-au văzut Vîlceanu şi Roşoiu. Cei doi, după luarea măsurilor de precauţie, l-au sunat pe Savu, care s-a prezentat la scurt timp cu baza de date printată.

În continuare, Roşoiu şi Vîlceanu sunt cei care au purtat cu presupusul cumpărător negocerile necesare, context în care i-au prezintat acestuia  şi divulgat din nou informaţii confidenţiale din baza de date persoanei de încredere, înmânându-i acesteia materialul printat, ce conţinea un număr foarte mare de contacte reprezentând clientela companiei de brokeraj, material care era supus tranzacţionării.

Întrucât „părţile contractante” nu au căzut de acord asupra vânzării-cumpărării datelor informatice, întâlnirea s-a finalizat cu încercarea de continuare a negocierilor şi tranzacţionării efective.

Patru zile mai târziu a avut loc o nouă întâlnire în Bucureşti, între aceleaşi persoane, pentru perfectarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare a bazei de date confidenţiale, iar în timpul acestor discuții au intervenit procurorii DIICOT.

Reușita pierzătorilor

În  urma întâlnirii, precizează procurorii, s-a reuşit tranzacţionarea unei părţi din baza de date, fiind plătită membrilor grupării suma de 13.800 de euro, contra unui număr de aproximativ 2.200 de contacte şi date confidenţiale.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare  au fost ridicate mai multe sisteme de calcul, informatice si dispozitive de stocare a datelor, telefoane mobile, sisteme informatice posibil folosite de acestea in derularea activităților infracționale, corpuri delicte care pe parcursul cercetărilor urmează a fi supuse perchezițiilor informatice.

Cei trei inculpați sunt prezentați unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.


Citește și: Culmea plagiatului. Un celebru europarlamentar român a scris un roman de dragoste cu pasaje de pe Wikipedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI