Potrivit doctorului Paul Farmer, directorul clinicii britanice MND, reprezentanţii sexului puternic sunt şi ei deprimaţi şi nu îi ajută nimeni deoarece nu cer ajutorul şi nici nu se manifestă la fel precum fac femeile. De obicei, bărbaţii sunt fie foarte tăcuţi şi lipsiţi de chef sau devin agresivi. Mulţi dintre ei habar nu au că sunt deprimaţi şi chiar dacă sunt conştienţi de acest aspect, nu vor să admită în faţa prietenilor, a partenerei de viaţă sau a unui medic specializat.
În plus, din ce în ce mai mulţi bărbaţi suferă de depresie în ultimii ani din cauza femeilor. Motivul? Inconştient, ei se simt ameninţaţi şi nu-şi mai găsesc locul în societate. A trecut vremea când ei erau cei care auceau banii în casă, se ocupau de majoritatea treburilor „bărbăteşti”, iar femeile erau… la cratiţă. Acum, competiţia e aprigă şi sunt multe familii în care femeia are un salariu mai mare, studii mai multe decât soţul şi ajunge să îl domine.