De 8 Martie, cele mai importante instrumente cu care bărbații cuceresc și conving femeile nu sunt, așa cum ar trebui, faptele, ci promisiunile. Ca să obțină de la ele ce doresc, folosesc cuvinte meșteșugite pentru a le demonstra că iubirea lor e veșnică și pentru a le convinge că sunt diferiți față de alți bărbați și nu le vor părăsi niciodată. Altfel spus, au învățat pe ce butoane să apese pentru a stimula bunăvoința femeilor și a le determina să-i primească în viața și în patul lor.

De ce fac bărbații asta? Pentru că au constatat, în timp, că asta e formula câștigătoare. Cei care mint cu lejeritate sau fac promisiuni grandioase vor avea mereu un succes mai mare în interacțiunea cu femeile decât bărbații care spun adevărul gol-goluț.

Această atitudine a bărbaților de a promite mult și fără acoperire este încurajată în mod inconștient de către femei. Așa a apărut expresia “Vreau un bărbat care știe ce vrea!”. Femeile apreciază ideea de hotărâre, de lipsă de îndoială, de mers în linie dreaptă cu pas ferm, chiar dacă știu, în adâncul sufletului, că e doar o atitudine regizată de bărbați și nu una autentică și că oricând poate lua sfârșit. Cu alte cuvinte, femeile preferă bărbații care fac cele mai pompoase promisiuni. Așa a funcționat lumea cuceririlor din toate timpurile. Cu cât ești mai creativ ca bărbat, mai hotărât, mai axat pe vorbe mari și mai… necinstit, cu atât crește rata succesului în a obține bunăvoința femeilor.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Bărbații spun cele mai mult minciuni pe 8 Martie: psihologia bărbatului care face promisiuni

Dintotdeauna, femeile s-au mirat cum pot bărbații să promită orice cu atâta convingere, ca mai apoi, după ce își ating scopul, să treacă lejer peste promisiunea făcută. Cabinetele psihologilor sunt pline de doamne și domnișpare care povestesc despre tipi care le-au vorbit cu convingere despre familie, copii, stabilitate, căsătorie, iar după un timp, nici nu le-au mai răspuns la telefon. Pentru femei este aproape o traumă psihologică această seninătate a bărbaților cu care spun că nimic nu mai e valabil din promisiunea făcută în trecut…

Există două tipuri de bărbați care fac promisiuni: rău-intenționatul și necunoscătorul. Care e psihologia din spatele atitudinii lor

Rău-intenționatul este tipul bărbatului care știe că promisiunile sale nu au nici o acoperire. Nu crede nici el în vorbele sale, știe că nu se va îndeplini nimic din ce spune și e conștient că nu se va ține de cuvânt. Cu toate acestea, el face promisiunile respective ca să stimuleze atitudinea binevoitoare a femeilor față de el.

Este un tip cameleonic și urmărește să obțină un scop punctual din interacțiunea cu femeile cărora le face promisiunile. Este șarmant, cuceritor, elegant, politicos, are o personalitate narcisistă, se iubește pe el mai mult decât pe femeile pe care le copleșește cu promisiuni și vorbe frumoase. Nu simte nimic în mod autentic din ceea ce spune că simte, totul e un scenariu menit să convingă femeia să se deschidă.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Conform spuselor femeilor care au interacționat cu un astfel de bărbat, rău-intenționatul e un maestru al vorbelor bombastice, al expresiilor dichisite și al orientării spre scop. Este tipul de bărbat care are nevoie de un efect la momentul promisiunii, iar toate vorbele frumoase urmăresc acest efect asupra femeii. Are o psihologie dominată de prezent, de ce simte acum și aici . Mai târziu, când interesele sale o cer, dă dovadă de o capacitate mare de indiferență la adresa femeilor.

Necunoscătorul este, din punct de vedere psihologic, tipul bărbatului care face promisiuni și chiar crede în ele în momentul în care le face. Este convins de propriile vorbe, iar asta îl face și mai convingător în ochii femeilor. Chiar simte ceea ce spune în momentul în care face promisiunile sau declarațiile de dragoste!

Este tipul bărbatului care confundă intensitatea iubirii cu durabilitatea ei în timp. Are o candoare și o naivitate a îndrăgostitului care îl fac să fie convins că iubirea pe care o simte acum cu mare intensitate se va păstra în timp, an după an , deceniu după deceniu, și nu se sfiește să declare acest lucru cu convingere. Presupune mereu că totul va dura o veșnicie.

De multe ori, acest tip de bărbat plânge, jură că iubește, se victimizează, se sacrifică și are toată bunăvoința. Partea proastă este că, după o vreme, apare altă femeie în viața lui, iar convingerile lui și promisiunile de iubire veșnică se îndreaptă către aceasta. Vechea iubită/soție rămâne cu vechea promisiune, iar noua iubită beneficiază de o altă promisiune…

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Necunoscătorul este convins autentic de veridicitatea promisiunilor sale către fiecare femeile, în momentul la care le face. Este necunoscător, pentru că are tendințe spre absolutism declarativ și nu ia în considerare efectele trecerii timpului asupra iubirii. Cu alte cuvinte, crede că fiecare femeie de care se îndrăgostește este femeia vieții lui, o declară cu hotărâre, iar faptul că este convins de asta îl face să fie convingător și pentru cele pe care le cucerește…

Iată cum ar suna, de 8 Martie, vorbele bărbaților, dacă ar fi traduse pentru a oglindi adevărul gol-goluț:

  • “Promit că doar pe tine și numai pe tine te voi iubi toată viața!”. Traducere: Acum simt că te iubesc, ce va fi pe viitor, mai vedem!
  • “Promit că eu nu sunt precum ceilalți bărbați!”. Traducere: Pune accent pe mine, lasă-I pe ceialalți!
  • “Promit că mereu vei însemna totul pentru mine”. Traducere: Nu știu ce altceva să-ți spun ca să dea bine de 8 Martie…
  • “Promit să nu fiu interesat vreodată de alte femei”. Traducere: Sunt hotărât să îți dedic ziua de azi doar ție.
  • “Promit că nu am să te mint niciodată!”. Traducere: O să îți spun adevărul ori de câte ori va fi în avantajul meu!

Ziua femeii, ziua promisiunilor fără acoperire! Pe 8 Martie, bărbații spun cele mai gogonate minciuni. Psihologul Libertatea explică de ce

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea


EXCLUSIV|Roxana Vătăşelu, cel mai tânăr român angajat la ONU. ”Am dat peste 30 de teste, am avut 50 de interviuri”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI