Surse din rândul anchetatorilor precizează că individul a profitat de faptul că eleva era singură și a agresat-o cu un deget, notează Opinia Timișoarei.
Eleva a fost dusă încă de miercuri la cabinetul de ginecologie infantilă de la Maternitatea Bega pentru un control de specialitate. Medicii au prelevat probe de pe lenjeria copilei. De asemenea, fetița a fost audiată miercuri seară de polițiști, în prezența unui psiholog, conform sursei citate.
Tânărul bănuit că a agresat-o sexual pe copilă a venit la Poliție însoțit de bunica sa. Femeia susține că nepotul ei suferă de afecțiuni psihice și că nu s-a atins de vreun copil.
A vrut să meargă la toaletă și era fetița acolo.
bunica bărbatului cercetat de Poliție, opiniatimisoarei.ro:
Polițiștii din cadrul IPJ Timiș au precizat că bărbatul de 29 de ani ar fi bănuit de agresiune sexuală.
Potrivit Opinia Timișoarei, tânărul s-a predat joi dimineață, după ce, cu o zi înainte, polițiștii au dat publicității imagini cu acesta, precizând că este căutat pentru a da explicații despre incidentul petrecut la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum bărbatul îmbrăcat în blugi și cu o geacă se plimbă pe holurile Liceului de Arte „Ion Vidu” și, la un moment dat, intră în toaleta fetelor.
sursă foto: Opinia Timișoarei