Abia după ce imaginile cu incidentul șocant din curtea unei case din comuna Crețeni, județul Vâlcea, au ajuns la anchetatori s-a dispus întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, iar femeii i s-a interzis să se mai apropie de mama sa la o distanță mai mică de zece metri.

De trei ori am sunat la poliţie şi de fiecare dată agresoara i-a păcălit că a căzut”, a mărturisit bărbatul, care este vecinul celor două femei.

Acesta a dezvăluit că a încercat s-o ajute pe bătrână, dar până la urmă s-a decis să filmeze totul și mai apoi să anunțe autoritățile pentru ca acest adevărat coșmar prin care trecea bătrâna de 84 de ani să înceteze.

“Eram la cinci metri şi îmi venea să sar, curgeau apele pe mine, dar am zis să am probe”, a mai spus bărbatul care a filmat scena de violență domestică la PRO TV.

După ce vecinul a sunat la poliţie şi salvare, fiica a fost evacuată din casă şi bătrâna internată cu traumatism cranio-cerebral şi fractura de piramidă nazală.

Primarul din localitatea vâlceană a precizat că cele două femei au ajuns să locuiască împreună, după ce fiica a anunțat că vrea să aibă ea grijă de mama ei pe motiv că fosta îngrijitoare o neglijează pe bătrâna care primea ajutor de handicap.

Urmărește-ne pe Google News