Bărbatul în vârstă de 34 de ani ar fi comercialiat pe internet 12 flacoane de Furadan la un preţ cuprins între 200 şi 300 de lei pentru fiecare litru de pesticid. Printre flacoanele vândute ilegal se numără şi cel care a ajuns la Mădălina Manole care s-a sinucis înghiţind această substanţă otrăvitoare. Furadanul a intrat în posesia artistei după ce a fost achiziţionat de la Uziceanu de  o cunoştinţă a cântăreţei. Când a aflat din presă că Mădălina, „fata cu părul de foc”, a murit după ce a băut otravă vândută de el, Sorin Urziceanu a fugit din ţară, dar s-a predat ulterior. Omul şi-a recunoscut vina însă a spus că s-a întâmplat să vândă doar câteva sticle. Conform Antena3. anchetatorii i-au ascultat convorbirile telefonice şi îl contrazic spunând că vânzarea pesticidelor era principala sursă de venit a bărbatului de 34 de ani din Timişoara.
Magistraţii Tribunaluluui Bucureşti vor decide dacă dosarul va fi redeschis aşa cum doresc părinţii artistei, Ion şi Eugenia Manole, care nu cred în varianta sinuciderii fetei lor acreditată de procurori.
 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News