Accidentul s-a produs marți, 3 septembrie, în jurul orei 15.00, pe DN2 – E85, pe raza orașului Mărășești. „Mecanismul producerii accidentului a fost pătrunderea pe contrasens a unui autoturism, ce a intrat în coliziune frontală cu un autocamion, care circula regulametar din sens opus. În urma impactului cu autoturismul, autocamionul a pătruns pe contrasens unde a acroșat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar”, a explicat Poliția Vrancea miercuri, 4 septembrie.

Pentru că oamenii legii nu au găsit asupra victimei niciun document de identitate, precum Cartea de Identitate sau permisul auto, identitatea bărbatului în vârstă de 43 de ani nu a putut fi stabilită inițial.

La scurt timp după accident, Poliția a fost anunțată că o femeie de 42 de ani a fost agresată de un bărbat de 43 de ani în orașul Mărășești.

„Întrucât persoana prezenta răni grave care i-au pus în pericol viața, încadrarea juridică a fost schimbată în tentativă de omor. Au fost continuate verificările pentru găsirea agresorului, care a plecat de la locul comiterii faptei, imediat după producerea evenimentului”, a precizat IPJ Vrancea.

Surse apropiate anchetei au explicat pentru Libertatea: „Telefonul a fost dat de altă femeie, care a văzut-o pe victima de 42 de ani plină de sânge. Iar astăzi, după ce am stabilit identitatea bărbatului de 43 de ani care a murit în accidentul de mașină de ieri, am constatat că el o lovise pe femeie, care era soția lui, cu puțin timp în urmă, cu un ciocan în cap”.

Polițiștii continuă cercetările, dar principala ipoteză de lucru în cazul accidentului de mașină este sinuciderea, spun sursele citate. Femeia lovită cu ciocanul în cap a suferit leziuni, însă este în stare stabilă, internată în spital.

***

Disclaimer

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Urmărește-ne pe Google News