În cadrul emisiunii „Adriana Nedelea LA FIX”, dr. Simona Trifu, medic psihiatru și șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia, a declarat că starea unor astfel de pacienți se poate modifica în 72 ore de la momentul internării, iar astfel de cazuri pot avea loc în orice spital de psihiatrie.
Dr. Simona Trifu a explicat că agresorul de la Spitalul Săpoca era în sevraj etanolic, iar în cazuri grave apare delirium tremens, o manifestare periculoasă în cazul întreruperii consumului de alcool.
Urmăriți VIDEO cu intervenția telefonică a medicului psihiatru Simona Trifu în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX:
Delirium tremens apare cu aproximație la 72 de ore, cum s-a întâmplat în acest caz. Reprezintă o modificare a stării de conștiență, cu o îngustare a stării de conștiență. Cel în cauză își păstrează actele motorii și văzut din afară, pare că știe ce face, dar de fapt pacientul avea iluzii, false recunoașteri, halucinoze.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Medicul psihiatru a explicat că, în astfel de cazuri, starea acestor pacienți se poate modifica de la o oră la alta, iar „piatra de încercare a psihiatriei implică o evaluare corectă a potențialului de periculozitate”.
Se pare că starea lui a fost absolut imprevizibilă și s-a schimbat în mai puțin de jumătate de oră. Pacientul nu avea capacitate psihică păstrată la respectivul moment. Era psihotic, asta înseamnă că nu testa corect realitatea, și implică multiple halucinoze, iluzii vizuale, false recunoașteri.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Atacul a avut loc noaptea când bărbatul aflat în sevraj etanolic și-ar fi pierdut „reperele realității”.
Faptul că a fost noaptea implică pierderea reperelor realității și a fost un factor în plus de gravitate și de incapacitate de a testa realitatea.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Nicolae Lungu a ucis cinci pacienți și a rănit grav alți opt cu un stativ de perfuzii.
Stativul este un obiect într-adevăr periculos. Se poate întâmpla în orice spital de psihiatrie.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Cu puțin timp înainte de a ataca pacienții din două saloane, Nicolae Lungu a fost văzut de o asistentă spălându-se pe față.
Acești pacienți sunt absolut imprevizibil. Sunt mulți pacienți la psihiatrie care nu dorm și nu este un scop să stea sedați. Simplul fapt că nu dormea și că se spăla noaptea nu este suficient să trezească declicul acela că se poate întâmpla ceva.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Psihiatrii susțin că raptusul este un eveniment cu consecințe grave deoarece „nimic din comportament nu îți dă de înțeles ce se poate întâmpla în secunda 2”.
Se poate întâmpla oriunde, în orice spital de psihiatrie, oricâte cazuri de psihiatrie tratate ai la activ.
Eu consider că trebuie să există o evaluare corectă și pertinentă, în măsura în care cineva poate anticipa un raptus. În literatura de specialitate se precizează că raptusul este greu de anticipat.
dr. Simona Trifu, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Obregia
Dr. Trifu este de părere că fiecare spital este obligat să-și modifice procedurile interne în urma unor astfel de incidente tragice.