În cazul crimei teribile de la Arad, unde un bărbat de 23 de ani a recunoscut că a ucis-o pe Antonia, fata de 4 ani a concubinei sale, apar noi detalii și dovezi. Tânărul a lovit-o pe copilă până a lăsat-o fără viață, de față fiind fratele de doar 3 ani al micuței.
Bărbatul era singur acasă cu cei doi, mama lor fiind internată în spital, unde tocmai născuse pentru a treia oară. Când a realizat că fetița e moartă, criminalul a băgat corpul inert al acesteia într-un geamantan și a plecat cu el de acasă. A fost surprins de camerele de supraveghere când căra geamantanul pe stradă, ținându-l de mână pe băiețelul de 3 ani.
A luat un taxi și a mers lângă cimitirul din Arad, acolo unde a stropit corpul copilei cu acetona din două recipiente și apoi i-a dat foc.
Criminaliștii au refăcut filmul crimei de la Arad și ce s-a întâmplat apoi în cele cinci zile de când fetița a fost ucisă până când au descins în casa unde a avut loc nenorocire.
Totul a început miercuri, 27 octombrie 2021, ziua în care se presupune că tatăl vitreg a ucis-o în casă, în apartamentul în care era și fratele copilei, în vârstă de 3 ani. În aceeași zi, bărbatul ar fi transportat-o pe fetiță la marginea cimitirului Arad, unde ar fi incendiat-o și ar fi abandonat cadavrul acolo.
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, trupul neînsuflețit a fost găsit de către un trecător, a fost alertată Poliția și au început cercetările. Luni, 1 noiembrie, 2021, anchetatorii au făcut public portretul-robot al fetiței, dar și alte detalii pentru identificare. O rudă a sunat la poliție și a spus că recunoaște fata.
Tot luni, mama fetei s-a întors acasă de la maternitatea în care a fost internată timp de 6 zile, acolo unde a și născut cel de-al treilea copil. Acasă nu a pus prea multe întrebări despre dispariția fiicei sale.
Seara, polițiștii au venit la apartament și după audieri l-au reținut 24 de ore pe bărbatul de 23 de ani. A doua zi și-a recunoscut faptele și a fost arestat pentru 30 de zile. Le-a spus anchetatorilor că după descoperirea cadavrului a urmărit toate știrile legate de crimă, încercând să-și facă un plan, pentru că se aștepta să fie vizitat de polițiști.