Marangach, fostul iubit al sportivei de 33 de ani, a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului, după ce a stropit-o pe maratonistă cu benzină și i-a dat foc, în Kenya. Atleta, care a suferit arsuri pe 80% din corp, a murit câteva zile mai târziu, pe 5 septembrie.

Bărbatul a fost internat la Spitalul Moi Teaching and Referral Hospital din orașul Eldoret din Kenya, aceeași unitate medicală în care a fost tratată și Cheptegei.

Marți dimineață, oficialii Spitalului Moi Teaching and Referral Hospital au confirmat decesul agresorului.

Un raport depus de șeful poliției locale spunea că cuplul se certa pe o bucată de pământ, unde locuia Cheptegei.

Părinții lui Cheptegei au declarat pentru publicația de știri din Kenya The Star că fiica lor a cumpărat teren în Trans Nzoia pentru a fi în apropierea centrelor de antrenament sportiv din țară.

Tatăl ei a declarat reporterilor săptămâna trecută că Ndiema a urmărit-o și a amenințat-o, iar familia a informat poliția.

Cheptegei a terminat pe locul 44 la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de maraton. Sportiva a fost incendiată de fostul iubit pe data de 1 septembrie, când se întorcea acasă de la biserică, împreună cu cele două fetițe ale ei, de 9 și 11 ani.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Ce a spus un german care a vizitat toate țările din Europa despre România. Care sunt destinațiile care nu l-au impresionat: “Este dezamăgitor”
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Observatornews.ro
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI