Instanţa a admis propunerea formulată de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost supus unei expertize psihiatrice în cursul zilei de miercuri, concluzia medicilor fiind că are discernământ, a anunțat agerpres.ro.
Suspectul a fost depistat marţi seară de poliţişti în municipiul Ploieşti, procurorii DIICOT Braşov dispunând reţinerea lui pentru 24 de ore.
„La data de 29 ianuarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi ai Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au depistat, în zona centrală a municipiului Ploieşti, un bărbat bănuit că, în cursul aceleiaşi seri, ar fi alarmat autorităţile, prin serviciul 112, cu privire la amplasarea unor bombe cu gaz sarin în Bucureşti”, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
S-a recomandat Said ben Laden și a mai făcut trei anunțuri asemănătoare
Bărbatul ar fi sunat la 112, marţi, la ora 18,13, spunând că numele său este Said ben Laden şi comunicând că în zona Gării de Nord din Bucureşti şi a Aeroportului „Henri Coandă” se află două recipiente cu gaz sarin care vor sări în aer.
În aceeaşi zi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, cu sprijinul SRI, l-au depistat pe apelant în zona centrală a municipiului Ploieşti.
Deoarece pe numele persoanei depistate fusese emis un mandat de aducere de către DIICOT Braşov, bărbatul a fost predat poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, în vederea prezentării la unitatea de parchet.
Procurorii DIICOT Braşov efectuează cercetări faţă de bărbat şi pentru săvârşirea altor trei infracţiuni asemănătoare.
Potrivit anchetatorilor, pe data de 18 aprilie 2018, în jurul orei 17,50, bărbatul a apelat 112 afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti.
Pe 16 noiembrie 2018, la ora 23,35, acesta a apelat 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe Aeroportul Otopeni.
Bărbatul este bănuit şi că, pe data de 19 decembrie 2018, orele 19,59 şi 20,06, a sunat la 112, transmiţând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro