Sâmbătă, un tribunal l-a plasat în detenţie preventivă cu privire la tentativă de omor cu premeditare.
„La interogatoriu, el a declarat că nu era de acord cu politica Guvernului actual”, se arată într-o hotărâre întocmită sâmbătă de către judecătorul Roman Puchovsky,
Documentul a fost transmis AFP sub formă anonimizată prin e-mail de către purtătorarea de cuvânt a Tribunalului Penal specializat din Pezinok, Katarina Kudjakova, unde atacatorul a compărut sâmbătă.
Atacatorul reproşează Guvernului lui Robert Fico desfiinţarea biroului procurorului special, atacuri împotriva presei, oprirea ajutorului militar destinat Ucrainei şi politica sa faţă de Uniunea Europeană (UE).
El a „repetat că nu voia să-l ucidă pe (Robert Fico), ci că voia să-l rănească şi să-i facă rău sănătăţii, că a ţintit în partea de jos a torsului şi că, în opinia sa, l-a împuşcat în partea de jos a torsului”, scrie judecătorul.
„El îşi dă seama că a acţionat într-un mod inadmisibil, că nu ar fi trebuit să rănească victima. El ar fi trebuit să-i dea cartea pe care a pregătit-o pentru el”, scrie el.
Potrivit judecătorului, bărbatul regretă fapta şi vrea să-i prezinte scuze premierului. Atacatorul, identificat de presa slovacă ca fiind Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, se află în arest preventiv.
Robert Fico a fost împuşcat cu patru gloanţe săptămâna trecută, în timp ce-şi saluta susţinătorii, după o reuniune a Guvernului la Handlova, un oraş situat în centrul Slovaciei. Starea sa era joi „gravă, dar stabilă”, potrivit spitalului. El rămâne în continuare internat în Spitalul Universitar Roosevelt din Banská Bystrica, „cel mai bine păzit loc din Slovacia”, după cum scrie ziarul slovac Novy Čas, preluat de Blesk. Serviciile de protecție îi verifică pe toți cei care intră, doctori, pacienți și vizitatori, dar și medicația pe care o primește premierul.