La Judecătoria Constanţa a avut loc, astăzi, un nou termen în procesul în care Adrian Zglobiu este judecat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice după ce, în luna mai a acestui an, l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu.
La acest termen fusese citat şi şeful statului, dar nici acesta şi nici vreun reprezentant al său nu s-a prezentat la Judecătoria Constanţa, anunță Mediafax. Deşi fusese citat, Traian Băsescu, care apare în dosar ca parte vătămată, nu era obligat să se prezinte în instanţă.
În timpul audierii, Adrian Zglobiu a recunoscut în faţa magistraţilor că l-a scuipat pe Traian Băsescu.
Avocatul acestuia a spus că a solicitat instanţei să fie luată în calcul plata unei amenzi penale sau pedeapsa minimă, redusă cu o treime. De asemenea, apărătorul a spus că Adrian Zglobiu este dispus să presteze muncă în folosul comunităţii.
Instanţa a rămas în pronunţare pentru 24 noiembrie.
Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanţa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro