Daniel Wagster, 29 de ani, este un antrenor de fitness din Mare Britanie care a devenit popular după ce a afirmat că are cam 5-6 partenere diferite pe săptămână și că a avut relații sexuale cu peste 2.500 de femei, potrivit The Sun.
Tânărul a făcut însă un gest prea puțin așteptat de la un „Casanova” de calibrul lui. După ce a ieșit alături de 3 prieteni la un restaurant celebru numit Piccolino, Daniel a fugit fără să plătească nota de 450 de lire sterline.
Incidentul a avut loc în luna iulie a anului 2016, dar britanicul a fost abia acum arestat pentru fapta sa. Alături de prieteni, Daniel a petrecut în restaurant 6 ore, consumând mâncăruri alese alături de patru sticle de șampanie.
Dar după ce a mâncat, Daniel s-a plâns de calitatea a două dintre fripturi și de serviciul prea lent. Deși aceste amănunte fuseseră scăzute din nota de plată, britanicul a refuzat să achite consumația.
Acum, tânărul a fost arestat pentru 8 săptămâni și a fost pus să plătească restaurantului nota de plată de 450 de lire sterline.
Pe lângă acest derapaj, Daniel a mai fost de condamnat în trecut de 12 ori pentru atac, jaf și hărțuire. De asemenea, deși acest lucru nu este pedepsit prin lege, tânărul a recunoscut că și-a înșelat fosta iubită cu 50 de femei diferite.