Bărbatul a povestit că sâmbătă dimineață, după ce a plecat soția lui la serviciu, copilul, un băiețel în vârstă de trei ani, a început să se simtă rău.
„M-am dus la urgențe acolo la noi și domnul doctor care a fost de gardă i-a făcut un consult. Mi-o dat o rețetă. Tot așa s-a simțit. Am telefon după salvare, a venit de la Spitalul Luis Țurcanu. L-am dus la spital a doua oară. Acolo jos cât am stat mi-au spus că are diabet. L-a mutat la terapie intensivă, acolo a rămas mama cu el”, a povestit Teodor Ion Bota.
În timp ce bărbatul a plecat să cumpere câteva lucruri necesare pentru spital, a fost sunat de soția lui.
Mă sună nevasta și mi-a spus: a ieșit cineva din salon de acolo și a spus că inima lui Darius s-a oprit. Când am auzit asta, eram terminat. Mi-a spus: se luptă ca să-l resusciteze. Și-a revenit, zice, dar încă-l mai resuscitează. A ieșit o doamnă doctor și mi-a spus: ne pare rău, dar copilul s-a dus.
Tatăl lui Darius:
După ce copilul a murit, Teodor Ion Bota și soția lui s-au întors acasă, unde femeia de 29 de ani a început să se simtă rău.
„Sâmbătă noaptea a început și ea, avea simptomele pe care le-a avut băiețelul. Eu la fel, mă durea stomacul, stare de somnolență așa. Nevasta rău, rău și rău. Am dat telefon la salvare”, descrie omul momentele de coșmar prin care a trecut.
Cuplul a fost dus la spital, iar cei doi au fost puși pe perfuzii. Medicii i-au întrebat ce au mâncat.
„N-au spus nimic medicii. Probabil ceva intoxicație, au spus, dar nu știau nici ei de la ce și de la cum”, a spus el, povestind cum doctorii au bănuit că soția lui ar fi încercat să se sinucidă.
Medicii de aici s-au gândit la altă variantă, că dacă copilul a decedat primul, s-au gândit că soția a luat ceva, că s-a pierdut cu firea, ca să se omoare și ea. Când am spus că și mie mi-e rău, de abia atunci au realizat că ceva nu e în regulă de acolo de la bloc. Acum mă simt mai bine, dar în suflet nu mă simt așa bine.
Teodor Ion Bota:
Bărbatul a mai povestit faptul că Darius nu a atins niciodată pastilele toxice și că nu s-a jucat în perioada în care s-a făcut deratizarea pe holul blocului sau pe casă scării.
De asemenea, omul a relatat că a văzut 3 persoane pe coridorul blocului care izolau pe lângă tocurile de la ușă.
„Nu știam ce se întâmplă. Am văzut și un vermorel lângă ei. Nu aveau echipament pe ei”, a spus Bota.
Tatăl care și-a pierdut atât soția, cât și băiețelul, a mai povestit că și-a văzut vecinii plângând înainte ca Darius să moară. Apoi a realizat că oamenii plângeau pentru că le murise bebelușul de 10 zile.
După dezinsecția și deratizarea efectuată la un bloc de garsoniere din Timișoara de o firmă care nu avea autorizație, cu o substanță letală pentru om, , trei persoane și-au pierdut viața și alte peste 40 au fost internate.
Patronul firmei de dezinsecție a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce magistrații au stabilit că a folosit ilegal substanța toxică Delicia – GASTOXIN, sub formă de tablete.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro