Casa lui Constantin Hriţcu, din Slobozia, Suceava, bărbatul de 39 de ani care s-a înecat, duminică, după ce şi-a salvat fiicele, a devenit, ieri, un adevărat loc al plângerii. Familia Hriţcu a fost anunţată că pompierii militari au găsit trupul lui Constantin, la aproximativ 30 de metri în aval de locul unde a căzut în apă.
În urma sa au rămas cinci copii
Ionela (13 ani) şi Mihaela (14 ani), fiicele pe care le-a salvat Constantin, abia au mai găsit, ieri, putere să se pregătească de înmormântarea tatălui lor, care va avea loc zilele următoare. “Sunt săraci. Stau într-o casă de chirpici, care se dărâmă. Vecinii vor pune mână de la mână să cumpere sicriul şi ceva pentru pomană”, a spus Vasile Hâj, viceprimarul din Slobozia. Maria Hriţcu, nevasta lui Constantin, trebuie să-şi crească singură cei cinci copii. Duminică, Hriţcu a încercat să traverseze Siretul împreună cu fiicele lui pe o bucată de gheaţă. “Pluta” s-a spart, iar bărbatul n-a reuşit decât să-şi împingă fetele la mal, după care a fost luat de apă.
Citeşte şi: „Şi-a salvat fiicele, apoi apa l-a înghiţit”