Acuzat de omor calificat, Simion Tăvală din localitatea Șura Mare a încercat să se sinucidă în prima de Crăciun, după ce și-a ucis soția și fiica, pe care le-a aruncat apoi în fântâna din gospodărie. Bărbatul a vrut să se spânzure în șură, dar a fost găsit de fiul său. Individul a fost transportat la Spitalul Județean Sibiu și apoi a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie.

„Până în ianuarie va rămâne internat la Spitalul de Psihiatrie, în vederea expertizării”, a precizat, pentru Agerpres, Ion Veștemean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit procurorilor, sibianul și-a ștrangulat nevasta și a aruncat-o în fântâna din curtea casei lor. Mai apoi, și-a ucis fiica de 14 ani, pe care a aruncat-o în aceeași fântână, deși fata mai trăia.

„Victima era încă în viață, astfel că aceasta a decedat ca urmare a asfixiei mecanice prin înec”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Sibianul care și-a ucis soția și fiica de Crăciun a cerut să meargă la înmormântarea lor. Bărbatul a comis crima, orbit de gelozie

Cei doi soți, căsătoriți de 18 ani, se aflau în plin proces de divorț, iar în luna ianuarie urma să aibă loc ultima înfățișare în cadrul procesului. Se pare că, într-o criză de gelozie, urmată de o ceartă apriga, suspectul le-a luat viața celor două după ce le-a ștrangulat, apoi le-a aruncat trupurile în fântână

Pentru fapta sa, bărbatul ar putea face până la 25 de ani de închisoare.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News