Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!
În vârstă de 39 de ani, bărbatul, orfan crescut în centrele Protecției Copilului, este din Reghin, Mureș, iar presa a relatat despre numeroasele premii internaționale pentru inovație în educație pe care acesta le-a primit.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi întreţinut relaţii de natură sexuală cu un minor, în vârstă de 14 ani, la o locaţie din sectorul 4. Din cercetările şi verificările efectuate în cauză a rezultat că bănuitul l-ar fi ademenit pe minorul de 14 ani, cu scopul de a întreţine raporturi intime, prin oferirea unor sume de bani ori promiterea altor beneficii”, se arată în comunicat transmis de Poliţia Capitalei.
La momentul actual, minorul se afla în custodia mamei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost dus la sediul Secţiei 26 Poliţie, în vederea continuării verificărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Surse apropiate anchetei afirmă că bărbatul vizat este Lajos Kristof, cunoscut ca antrenorul de genii pentru copiii abandonaţi. El însuşi crescut în centrele Protecţiei Copilului, a primit premiu după premiu la nivel internaţional, inclusiv Premiul de Excelenţă în Educaţie şi Mentorat la IG Award Ceremony, pentru Amias Small School, un proiect prin care copiii speciali se bucură de educaţie.
„Amias Small School e dovada vie în România, recunoscută peste ţări şi oceane, aplaudată de specialişti internaţionali, apreciată pentru sistemul de valori, precum: incluziune, compasiune, empatie şi toleranţă. Sistemul nostru inovator, plin de umanitate a înconjurat jumătate de glob, în tot Universul, oprindu-se la ţara noastră frumoasă! Ne mândrim şi suntem onoraţi să fim proiectul-pilot în România”, declara Lajos Kristof, citat de Adevărul.
El spunea că sistemul pe care îl aplică este unic, reprezentativ pentru sistemele reformatoare care au curajul să includă copii cu dublă excepţionalitate, copii cu inteligenţă peste medie, copii proveniţi din familii cu istoric de violenţă în familie, copii cu nevoi speciale în educaţie (dizabilităţi de învăţare, ADHD, ADD, Autism).
Conform anchetatorilor, el i-a oferit minorului, de-a lungul timpului, sume de bani, bunuri precum haine şi iPhone, s-a apropiat de copil și l-a determinat să se îndepărteze de familie, inoculându-i treptat ideea că familia este nocivă şi devenind astfel persoana de ataşament pentru minor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Alex_Ionut88 • 22.07.2024, 17:22
Făptura asta sexofilă are un cinism care te scoate din minți. Cu atât mai mult merită pedeapsa maximă dar e cert că va fi eliberat condiționat. Gândiți-vă ce au trăit și simțit părinții copilului lor când au văzut că acesta se îndepărtează de familie și își petrece timpul cu această scursura.
letima • 21.07.2024, 00:29
Cati alti copii a mai agresat? Si cum nu și-a dat nimeni seama pana acum? M-am uitat la pozele lui si arata ca un deviat cu ochi de ***. Cred ca trebuie sa începem sa solicitam teste psihologice si psihiatrice inainte de a lasa pe cineva sa lucreze cu copiii (educatoare, invatatoare, profesori, ingrijitoare, etc)
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
usernameGigel • 20.07.2024, 22:34
Regele fitelor, antrenorul de genii, regina drogurilor... Mai jurnalistilor, ce-ar fi sa nu mai transformati infractorii in vedete, cu pseudonime inventate de voi. Numai printese, regine, regi, baroni, si ei abia stiu sa lege doua vorbe.