Jacob e paralizat de la brâu în jos, potrivit tatălui său. Jacob Blake sr. nu știe sigur dacă paralizia este permanentă sau dacă fiul său se va putea recupera pe viitor.

Doi polițiști din Wisconsin au fost plasați în concediu administrativ. Iar cercetarea acțiunii lor este condusă de Departamentul de Investigații Criminale din statul Wisconsin.

În Kenosha, incidentul a dus la proteste violente, pentru a doua noapte la rând.

Manifestanții, care condamnă comportamentul violent și rasist al poliției, au incendiat luni noaptea mai multe clădiri şi mare parte din cartierul de afaceri.

Poliţiştii s-au ciocnit până marţi dimineaţa cu cei care au încălcat interdicţia de circulaţie valabilă de la apusul Soarelui la răsărit.

Guvernatorul statului Wisconsin, Tony Evers, anunţase de luni că va trimite la Kenosha efective ale Gărzii Naţionale.

Forţele de ordine au tras cu gloanţe de cauciuc şi au folosit gaze lacrimogene, iar unii protestatari au ripostat lansând artificii în faţa poliţiştilor.

Conform Reuters, citată de Agerpres, au ars mai multe sedii comerciale şi ale unor instituţii publice, iar incendiatorii şi-au extins acţiunile şi la autovehiculele din parcările unor distribuitori. Unii protestatari au folosit bâte de baseball pentru a sparge farurile şi parbrizele maşinilor parcate în stradă.

În urmă cu trei luni, moartea lui George Floyd, gâtuit cu genunchiul de un poliţist la Minneapolis, în statul Minnesota, a declanşat la scară naţională şi chiar în afara Statelor Unite valuri de proteste împotriva brutalităţii şi rasismului poliţiei. Luni noaptea, s-au consemnat noi ciocniri sau demonstraţii în Portland, Seattle, Minneapolis şi New York.

Foto: GoFundMe

 
 

Urmărește-ne pe Google News