Bărbatul a povestit cum a reușit să treacă de controlul cadrelor medicale și să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID, înainte ca platforma să arate că făcuse deja și rapelul.

„Te întreabă toate dacă eşti la primul vaccin şi le-am zis că sunt la primul. Deja le aveam făcute, două. Am reuşit să o fac şi pe a treia, nu ştiu cum”, spune el.

Mă simt mult mai bine. M-a ajutat la multe. Mă supăra un pic genunchiul, mi-a revenit un pic vederea, pentru că din cauza stresului se adună. Ştiţi cum e? Dacă faci două injecţii într-o parte, te simţi că mergi într-o cârjă. Primele două le-am făcut pe dreapta şi, după aia, a treia am făcut-o pe stânga.

Gabriel Grădinaru:

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a precizat că bărbatul ar fi vrut şi a patra doză.

„Evident că știu despre acest caz, am avut raportul medicului coordonator de centru, am citit în detaliu tot ce s-a întâmplat. Din păcate, sunt persoane care ascund anumite detalii și și le asumă la chestionarul de triaj. Pur și simplu, acea persoană nu a vrut să declare că a mai fost vaccinată cu cele două doze de Pfizer în mod intenționat, așa cum reiese din acel raport. A vrut să primească și cea de-a treia doză. Mai mult, ar fi vrut să primească și cea de-a patra doză, nu doar trei doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Direcţia de Sănătate Publică Botoșani a anunţat declanşarea unei anchete administrative pentru a se stabili condiţiile în care omul a reuşit să obţină a treia doză de vaccin Pfizer.

În prezent, bărbatul este anchetat penal pentru fals în declaraţii, a spus, marţi, 18 mai, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI