Brăileanul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip paranoid de către medicii de la INML “Mina Minovici” Bucureşti, scrie Obiectiv Vocea Brăilei. De cealaltă parte, soția, care a fost înjunghiată, a declarat că nu are nicio pretenție.

Vasilică Topor, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru tentativă de omor în condiţii de violenţă în familie. În fața instanței, bărbatul a recunoscut toate acuzațiile și a cerut să i se aplice o pedeapsă mai blândă, pentru lovire și nu pentru tentativă de omor. Brăileanul nu a reușit să schimbe încadrarea juridică a faptei.

Mai mult, judecătorii Tribunalului Brăila l-au obligat pe Vasilică Topor să urmeze un curs de reintegrare socială şi i-au impus să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, prin Serviciul de Utilitate Publică Seroplant sau Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul CLM Brăila, notează sursa citată.

Instanța a dispus, totodată, ca bărbatul să urmeze un tratament medical de specialitate într-o clinică de Psihiatrie.

Judecătorii au hotărât ca Vasilică Topor să fie pus în libertate, după ce a stat în arest preventiv încă din iulie 2017. Brăileanul a fost obligat să achite peste 4.000 de lei, sumă ce reprezintă cheltuielile de spitalizare pentru soția. Daniela Topor a fost internată în perioada 20-28 iulie la secția de Chirurgie a Spitalului Județean Brăila, după ce a fost înjunghiată de soțul ei.

Halucinant este că femeia nu a cerut nici despăgubiri și nici daune morale de la soțul care a fost la un pas de a ucide.

Și-a înjunghiat soția pe care o credea vrăjitoare

Vasilică Topor a fost trimis în judecată, în noiembrie 2017, după ce și-a înjunghiat soția care i-ar fi făcut farmece.

„Inculpatul a considerat permanent că persoana vătămată practică ritualuri oculte, îi «face vrăji» datorită cărora a suferit o stare permanentă de slăbiciune, ajungând la concluzia necesităţii suprimării vieţii soţiei sale, separarea nefiind îndestulătoare. În ziua de 20 iulie 2017, inculpatul s-a deplasat la mormântul mamei sale pe care a observat o bucată de hârtie cu trei orificii conţinând fire de busuioc parţial arse şi tămâie, precum şi o punguţă cu pască, obiecte care i-au întărit convingerea că se practicase magie şi că autoarea era soţia sa, astfel încât s-a întors la domiciliu, unde a ajuns în jurul orei 20:30. Pe drum, s-a hotărât să o ucidă pe soţia sa”, susțin anchetatorii.

După ce a ajuns acasă, Vasilică Topor a luat un cuțit, păstrat ca amintire de familie, și a mers în camera alăturată în care se afla Daniela, soția sa pe care o considera „vrăjitoare”.

Femeia stătea întinsă pe pat, iar soțul a întrebat-o ce a căutat la cimitir, la mormântul mamei sale. Daniela a spus că nu a fost la mormântul soacrei, iar bărbatul furios a înjunghiat-o. Țipetele ei au fost auzite de socru, care a salvat-o din mâinile agresorului.


Citește și EXCLUSIV/Persoanele cu handicap, în loc să primească ajutorul de la Primărie de 500 de lei, au ajuns datoare la bănci


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News