Bărbatul a fost internat la Terapie Intensivă şi a intrat în operaţie marţi, în jurul prânzului, deoarece avea foarte multe alice în craniu, însă medicii nu au putut să-i salveze viaţa, a declarat Gabriela Drăghici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov.
Nicolae Burlan, din Codlea, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit împuşcat în cap cu o armă artizanală, marţi dimineaţă, după ce ar fi încercat să se sinucidă, fiind transportat la Spitalul Judeţean Braşov pentru a fi operat.
Bărbatul a fost găsit împuşcat în cap, în locuinţa sa, marţi dimineaţă, în jurul orei 09.40, de către fiul său. Acesta a anunţat imediat Poliţia, iar din primele verificări a reieşit că este vorba despre o tentativă de sinucidere, deşi primele informaţii arătau că victima ar fi fost împuşcată de o altă persoană, pe stradă, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.
Nicolae Burlan lucra ca şofer la o societate din Codlea, iar recent fusese retrogradat ca paznic, la aceeaşi firmă, deoarece ar fi avut probleme cu alcoolul. Potrivit unui coleg de serviciu al victimei, din această cauză bărbatul era foarte deprimat în ultima perioadă.