Atacul asupra femeii cu care fostul soț era în proces în vederea obțineii custodiei copilului a avut loc, joi, chiar în Sala de judecată 1 din cadrul Judecătoriei Constanța. Bărbatul a scos din buzunar un cutter și s-a repezit asupra victimei, de față cu avocata acesteia.
Femeia a fost preluată de o ambulanță pentru a fi transportată la spital, iar bărbatul a fost scos din sală de către jandarmi. Azi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a decis astăzi arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
„La data de 24.06.2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.06.2022 până la data de 23.07.2022 inclusiv, a inculpatului A.B.”, este decizia instanței.
Femeia avea ordin de protecție împotriva bărbatului, însă acesta a intrat în sala de judecată și a atacat-o.
„Avea ordin de protecție să nu se apropie de ea mai mult de 50 de metri. De două luni de zile ne amenință că ne taie, că ne omoară. Pur și simplu a intrat peste ea, a avut instanța și s-a apropiat de ea și a tăiat-o cu o lamă de cutter”, a spus actualul prieten al femeii.
În urma atacului femeia are nevoie de 16, respectiv 18 zile de îngrijiri medicale.